Garantat Sorin Oprescu! (no shit, Sherlock?!)

Garantat Sorin Oprescu! Sau cum sa-ti faci campanie electorala pe spatele unui om ale carui realizari vorbesc de la sine.

Nu credeam ca o sa ajung vreodata sa discut chestii „de politichie” la mine pe blog, dar aceasta chestiune ma cam zgarie pe retina de multa vreme.

Ca sa ajung acasa, trec pe la Piata Lujerului, sector 6. Si acolo la metrou sunt trei corturi, ale celor 3 candidati…principali…la primaria sector 6. Si mai e si cortul PP-DD, dar macar ei au avut bunul simt sa se distanteze macar cu …10 metri de contracandidati.

In fine, cele 3 costuri care sunt inghesuite in asemenea hal incat se ating. Ceea ce ma mira este ca nu s-a ales cu paruiala, avand in vedere ca doua dintre ele apartin USL si PDL. Well…nu despre asta doream sa vorbesc acum.

Se pare ca dl Sorin Oprescu sustine doi contracandidati la primaria sect 6. No, rlly?
In primul rand, candidatul oficial USL – Rares Manescu – despre care sunt absolut sigura ca are sustinerea dl Oprescu, deoarece toti candidatii USL, si de la alte sectoare (in special Robert Negoita), au sustinerea dumnealui.
In al doilea rand, candidatul independent Stefan Florescu. Hopa, cine-i acesta? Dupa un search in google, am inteles ca acesta este fostul lider PC, care a decis sa candideze independent dupa ce USL l-a bagat la inaintare pe Manescu.

Ok…pana aici totul e bine si frumos. Dar chiar poti sa sustii doi oameni in acelasi timp? Si esti de acord cu ce fac amandoi?
Mie mi se pare ca USL incearca macar sa bage la inaintare oameni ale caror fete arata oarecum…serioase, daca nu „de incredere”. Nu de alta, dar mie Florescu nu imi inspira nimic. Adica, imi inspira un sentiment de „Run, Forrest, run!”
Si nu cred ca l-am vazut in public cu Oprescu, asa cum a fost Manescu. E ca si cum i-ar fura gloria si atat, stiti? Mie mi se cam pare o nesimtire. Ca sa nu mai spun ca marele ziar al lui Florescu contine doar noroi improscat in contracandidati, in loc ce un program cat de cat ok sau l insiruie exagerata a realizarilor lui. Chiar si asta ar fi mai ok. Si se mai da si bisericos, desi el face o campanie tipic PDL. LOL.

Oh! Wait. Am gasit ceva noroi despre acest domn Florescu. Lume, ia de aici!

Si daca tot sunt aici, mi-e un pic cam lene sa fac un post nou doar ca sa protestez si la „artificiul” facut de PDL in campania asta. Doar pentru ca ati inlocuit portocaliul cu un verde cald si politicienii aia pe care ii stim cu „oameni obisnuiti cu proiecte”, nu inseamna ca o sa pacaliti electoratul. Nu la culoarea portocaliu avem noi alergie. Astia nici macar subtili nu mai sunt. Lupii isi schimba culoarea, dar naravul…ba.

A, si inca ceva, portocalio-verzilor. Bagati-va candidatii la lectii de zambit, vorbesc serios. Refuz sa cred ca toti membri vosti sunt atat de too-far-gone si evil incat nici macar pe afisele electorale nu pot sa zambeasca cum trebuie. Ce-i cu zambetul ala inghetat pe fata, cu colturile gurii rigide si care nu ajunge pana la ochi? Puneti-le frate Tom si Jerry la sedita foto daca nu se poate altfel, sincer! Ma zgarie pe retina! Chiar si zambetul „oamenilor simpli” arata naspa. Cum vreti sa faceti rost si de cel mai mic gram de credibilitate asa?!

Pottermore!

Am reusit sa ma inscriu si eu pe Pottermore, dupa lungi incercari. Mi-am trimis adresa inca de cand s-a facut anuntul, sperand sa intru in BETA, dar numai anumiti norocosi au reusit sa faca parte din experienta BETA.

Si au tot amanat lansarea si pentru publicul larg, dar cand am primit in sfarsit ok-ul, m-am bagat imediat! Si nu am regretat.

Pottermore este o experienta superba! Iar grafica si sountrack-ul sunt bine gandite. In primul rand, te trece prin fiecare capitol, unde poti colecta diverse chestii de la frog cards la galeoni.

Sortarea este si ea o experienta interesanta. Intrebarile sunt de asemenea natura incat, chiar daca incerci sa ajungi intr-o casa anume, nu o sa te prinzi cum ar trebui sa raspunzi.

Aici e un model – mergeti direct la 1:37

Iar la sfarsit, unii useri au parte de „The choice”. Adica, ti se arata doua sau trei case si te intreaba unde vrei sa mergi. Eu am ales intre Gryffindor si Hufflepuff. You can guess where I went. Desi vroiam in Ravenclaw:((

Si asa arata pagina mea:

Ruxi (MidnightThestral) e singura mea prietena pe care o cunosc, toti ceilalti mi-au dat friend request dupa ce m-am duelat cu ei:))

On the down side:

1. Nu iti poti alege un username care sa te reprezinte. Ti se dau de ales intre cateva nume care inseamna: 1 cuvant legat de HP + inca 1 cuvant legat de HP + un numar ales randomly. Si ajungi sa iti iei „raul cel mai mic”. Stiu ca doriti sa protejati identitatea userilor, dar totusi!

2. Nu poti face bani. Ai niste bani dati la inceput cu care iti cumperi ce e pe lista din Diagon Alley, si mai gasesti niste galeoni pe jos la anumite capitole. Si asta e tot pana iese „Camera Secretelor”. Asa ca daca iti explodeaza ceaunul, vrei sa iti cumperi potiuni sau ingrediente ca sa faci potiuni (primesti puncte), ori iti consumi ce ai, ori astepti.

3. Nu prea ai jocuri.

On the awesome side:

1. Am realizat o potiune numita „Cure for boils”, si desi este prima potiune predata celor de 11 ani (cei care au citit cartile stiu), a fost chiar dificila! Trebuie sa lucrezi contra cronometru si sa ai grija pana la ce temperatura incalzesti cazanul. Da, mi-am „explodat” un cazan deja. Dar nu cu potiunea asta. Cu una mai complicata. Primesti puncte pentru potiunile realizate.

2. Duelurile sunt simple, si poti castiga doar prin dexteritate! Asa am facut eu 100 de puncte pt Gryffindor:P si am batut chiar si Slytherini! Dar, ca un facut, userii din Ravenclaw si Slytherin sunt cei mai puternici. Sfat pentru incepatori: vraja care va aduce cel mai multe puncte (142) este Petrificus Totalus. Nu va bateti capul sa folositi altceva decat daca va bateti cu Hufflepuffs incepatori.

3. Ceea ce mi se pare cel mai important (desi l-am lasat la final), la fiecare capitlo primesti informatii despre personaje, locuri, etc. – care in carte nu au mai incaput.

De exemplu, povestea Minervei McGonagall, care este half-blood, si povestea familiei Dursley, care mi s-a parut atat de interesanta incat o sa ii dau copy/paste aici.

„Harry’s aunt and uncle met at work. Petunia Evans, forever embittered by the fact that her parents seemed to value her witch sister more than they valued her, left Cokeworth forever to pursue a typing course in London. This led to an office job, where she met the extremely unmagical, opinionated and materialistic Vernon Dursley. Large and neckless, this junior executive seemed a model of manliness to young Petunia. He not only returned her romantic interest, but was deliciously normal. He had a perfectly correct car, and wanted to do completely ordinary things, and by the time he had taken her on a series of dull dates, during which he talked mainly about himself and his predictable ideas on the world, Petunia was dreaming of the moment when he would place a ring on her finger.

When, in due course, Vernon Dursley proposed marriage, very correctly, on one knee in his mother’s sitting room, Petunia accepted at once. The one fly in her delicious ointment was the fear of what her new fiancé would make of her sister, who was now in her final year at Hogwarts School of Witchcraft and Wizardry. Vernon was apt to despise even people who wore brown shoes with black suits; what he would make of a young woman who spent most of her time wearing long robes and casting spells, Petunia could hardly bear to think.

She confessed the truth during a tear-stained date, in Vernon’s dark car as they sat overlooking the chip shop where Vernon had just bought them a post-cinema snack. Vernon, as Petunia had expected, was deeply shocked; however, he told Petunia solemnly that he would never hold it against her that she had a freak for a sister, and Petunia threw herself upon him in such violent gratitude that he dropped his battered sausage.

The first meeting between Lily, her boyfriend James Potter, and the engaged couple, went badly, and the relationship nose-dived from there. James was amused by Vernon, and made the mistake of showing it. Vernon tried to patronise James, asking what car he drove. James described his racing broom. Vernon supposed out loud that wizards had to live on unemployment benefit. James explained about Gringotts, and the fortune his parents had saved there, in solid gold. Vernon could not tell whether he was being made fun of or not, and grew angry. The evening ended with Vernon and Petunia storming out of the restaurant, while Lily burst into tears and James (a little ashamed of himself) promised to make things up with Vernon at the earliest opportunity.

This never happened. Petunia did not want Lily as a bridesmaid, because she was tired of being overshadowed; Lily was hurt. Vernon refused to speak to James at the reception, but described him, within James’ earshot, as ‘some kind of amateur magician’. Once married, Petunia grew ever more like Vernon. She loved their neat square house at number four, Privet Drive. She was secure, now, from objects that behaved strangely, from teapots that suddenly piped tunes as she passed, or long conversations about things she did not understand, with names like ‘Quidditch’ and ‘Transfiguration’. She and Vernon chose not to attend Lily and James’ wedding. The very last piece of correspondence she received from Lily and James was the announcement of Harry’s birth, and after one contemptuous look, Petunia threw it in the bin.

Even though Petunia was raised alongside a witch, she is remarkably ignorant about magic. She and Vernon share a confused idea that they will somehow be able to squash the magic out of Harry, and in an attempt to throw off the letters that arrive from Hogwarts on Harry’s eleventh birthday, she and Vernon fall back on the old superstition that witches cannot cross water. As she had frequently seen Lily jump streams and run across stepping stones in their childhood, she ought not to have been surprised when Hagrid had no difficulty making his way over the stormy sea to the hut on the rock.”

Sper sa ma intalnesc cu unii dintre voi pe pottermore!

Idealul de frumusete (?)

In fiecare zi, cand ma intorc de la facultate, ca sa prind masina mai libera (si loc jos), ma duc la statia piata lujerului. Ca sa ajung acolo de la metrou, trec pe o straduta cu multe tonomate de inghetata si magazine, si fac coltul la stanga.

 Ei bine, de  cand s-a incalzit afara, la acel colt au inceput sa apara niste tipi care dau fluturase – dar nu oricui. Fetelor. Si nu oricaror fete. Hei, poate ca ma insel (avand in vedere ca nu am citit nici un fluturas de genul). Poate ca nu e agentie de modele sau de publicitate, ci e videochat. Altfel nu se explica num tipii astia se reped fix la fetele alea care par scoase din poze cu piti de pe hi5. 

 So, idealul de frumusete/atractie feminina chiar a ajuns sa fie reprezentat de ele? Imi amintesc o vreme cand primeam si eu astfel de fluturase. Si nu-s tocmai urata:)) Sau pur si simplu au ei impresia ca au mai mult noroc la acele fete? Pentru ca chiar si piti cele roz si cool le faceau vant si plecau mai departe.

 

Tough luck, boys!