Ziua cand Pepsi a disparut din lume

In sfarsit m-am oprit la un pseudonim literar; Hestia Blackwood. Am ales sa fie un nume in limba engleza pentru ca majoritatea cartilor scrise de mine vor fi in engleza; in plus, poti sa ai mai multi cititori, si asta e important. Bineinteles, imi plac mult si cele doua nume, luate separat, asa ca I had to snatch them for myself! 😀 Mi se pare ca merg la mai multe genuri literare, de la parodie la romance, si imi place mie cum suna! 

Despre NaNoWriMo, numai de bine. Datorita concursului din 2012 am descoperit acest site de print-on-demand (adica o carte este printata cand este comandata) numit Createspace. Cand publici cu ei iti dau ISBN sau ti-l poti cumpara cu 99$, te ghideaza in realizarea cartii – de la formatare la coperta (cu tot cu template-uri pentru interior si coperta) – si ai posibilitatea sa faci schimbari si dupa, si sa o tii pe privat pana iti convine ce ti-a iesit. Daca veti face formatarea singuri, va recomand sa folositi numai Microsoft Word – Open Office a schimbat spatiile dintre capitole si am ajuns chiar sa vad doua pagini albe in interiorul cartii, in plus capitolele mari imi apareau la diverse nivele in carte, nu toate la acelasi nivel. So, nu folositi Open Office daca nu vreti sa aveti problemele mele. De asemenea, folositi fonturi gratuite pentru coperta si interior, si stock pictures/photos gratuite pentru uz comercial (for commercial use). Eu am folosit fonturile Gentium Basic pentru interior, si Idolwild, Henny Penny si parca si Fanwood pentru coperta. Pe site-ul www.fontsquirrel.com gasiti o gramada de fonturi gratuite pentru uz comercial. 

Eu, personal, sunt foarte multumita de Createspace. Daca aveti intrebari legate de procesul acesta de self-publishing, lasati comment si o sa ma straduiesc sa va lamuresc. 

Pentru ebook recomand Lulu, au o acoperire mai mare, dar daca ai scris o carte in limba engleza, Amazon ti-o pregateste pentru Kindle (nu am incercat, dar cand termin de editat Losing Touch o sa va povestesc ce si cum a mers, deocamdata vorbesc in necunostinta de cauza).

Practic, am facut eu tot: corectare, formatare, design coperta – dar desenul cu personajul de pe coperta este realizat de Natalia Acarine Dias, o studenta la Arte cu care sunt prietena. Asa arata coperta:

ImaginePretul e calculat cam asa: pret de printare + comision createspace + pret de distributie, si am ales sa pun pretul minim pentru ca si asa mi se pare destul de maricel. Pe createspace va ramane pret fix, dar pe Amazon se mai fac reduceri, asa ca cine stie?

Rezumat: Cand bautura numita Pepsi dispare brusc si fara avertisment de pe rafturile magazinelor, Milena si Sorana, studente in anul 1 la Litere decid sa plece in cautarea retetei ascunse. Li se alatura Lans, un student in anul 2 la Actorie care are propriul sau plan secret, si impreuna pleaca intr-o aventura pe corabia capitanului de pirati Ochi-de-Tarantula. Creaturi supranaturale pandesc din tufisuri, pericole apar la tot pasul, reteta nu este usor de gasit, iar cand locuitorii insulei o rapesc pe Sorana, Milena trebuie sa faca tot posibilul pentru a-si recupera prietena. Oare va reusi? Oare lumea se va mai bucura de Pepsi vreodata? Aceasta carte reprezinta o parodie. Orice asemanare cu realitatea este pur intamplatoare!

<a href=”http://www.amazon.com/Ziua-cand-Pepsi-disparut-lume/dp/1499230648/ref=sr_1_1?ie=UTF8&qid=1403026209&sr=8-1&keywords=hestia+blackwood”>Amazon link</a>

Sper sa va placa!

Femeia // concurs ziarul ring

În luna iubirii, „ring” şi Litera îţi oferă, în fiecare luni, timp de trei săptămâni, câte o nuvelă de dragoste scrisă de Ana Damian. Tot ce trebuie să faci este să ne trimiţi până pe 21 februarie, pe adresa concurs@ziarulring.ro, o poveste de dragoste scrisă şi gândită de tine şi care să aibă maximum 600 de cuvinte. Cea mai frumoasă poveste va fi publicată pe 24 februarie în ziar. Pe lângă aceasta, vei avea ocazia să o cunoşti personal pe autoarea Ana Damian şi să iei cina cu ea, unde vrei primi noua ei carte cu autograf.

Si asta e ceea ce am trimis. 599 de cuvinte.

Femeia

M-am îndrăgostit de o voce.
Nu știu cum o cheamă, câți ani are sau cum arată. Știu doar cântecele și vocea ei. Este un post nou de radio, abia lansat și nu foarte popular, iar ea, în fiecare dimineață de luni, de la 7 la 7 și jumătate mă încarcă cu energie; colegii nu înțeleg buna mea dispoziție de luni, când sunt cel mai vesel om din toată secția, având în vedere că lunea nici nu mă ating de cafea. Iar eu nu le spun. Nu vreau să o împart cu nimeni.

*

O cheamă Maia. Nu ar fi fost o mare diferență dacă o chema Doriana, Mirela, Raluca sau Andra. Tot aceeași Femeie ar fi fost pentru mine.
Este prima dată când o țin în brațe și nu îmi vine să cred cât de norocos sunt. Tocmai am tras-o din fața unei mașini; sărise de pe trotuar cu pași sprinteni ca să recupereze chitara a cărei curea se rupsese. Nici nu știam cine este când am alergat, precum un nesăbuit, ca să o aduc înapoi pe trotuar, dar i-am recunoscut vocea când mi-a mulțumit, cu privirea plecată și obrajii îmbujorați. Chiar crede că ea este cea norocoasă.
Încercând să par cât mai relaxat și sigur pe mine, o invit la o cafea. Mă privește mirată o clipă, apoi zâmbește și acceptă.

*

– Cum poți să îmi spui asta? am întrebat femeia care mă privea tăcută, stând sprijinită cu spatele drept de spătarul scaunului din fața mea, cu mâinile împreunate în poală, în timp ce în fața ei, ceaiul aburind o aștepta neatins.
Cum poți să te uiți la mine așa, după tot ce mi-ai făcut? Zâmbești ca și cum nu ai ști tortura prin care am trecut, nopțile pe care nu le-am dormit agățându-mă de o mângâiere, o șoaptă, de mireasma parfumului tău! Zâmbești ca și cum nu ai ști că unghiile tale lungi și roșii s-au înfipt atât de adânc încât pot să văd, literalmente, amprenta degetelor tale pe suprafața inimii mele!
Și, parcă neștiind toate astea, stai acolo și îmi spui, cu un mic surâs, că mica noastră poveste de dragoste s-a terminat. Că nu te voi mai vedea niciodata. Că te-am pierdut iremediabil în fața unui rival cu care nici nu pot să concurez.
…că mai ai doar o lună de trăit.
Ești cu adevărat malefică, scumpă femeie. Ești lipsită de inimă.

*

Te văd în magnoliile înflorite din parcul de lângă blocul tău, de pe banca unde te-am sărutat prima oară. Erai roșie și tremurai, și ai protestat mult până mi-ai cedat în sfarșit, pentru că îți era rușine să faci așa ceva în public. Te văd în vitrinele magazinelor la care te prefăceai că te uiți, folosindu-le mai degrabă ca niște oglinzi, ca să verifici dacă fusta s-a șifonat, și dacă toate șuvițele stau la locul lor. Te văd în eșarfe vaporoase, în cerceii mult prea mari dar care ție ți se potriveau atât de bine, în rochii înflorate și în toate sandalele cu șireturi care se încheie sus, pe gambă. Te simt în mirosul florilor de tei și iasomie și te aud în toate melodiile de la radio, știi tu, cele pe care le ascultam împreună în mașină când mergeam la mare. Că tot veni vorba de mare, trebuie să mărturisesc, ți-am văzut urmele pe plajă ultima dată când m-am plimbat, și parcă te jucai râzând în valuri ca atunci când…
Au trecut niște ani de la ultima noastră conversație, draga mea. Acum, deja nu te mai iubesc. Nu te mai caut. Nu îți mai duc dorul.
Acum, te trăiesc.

––––––––––––––––––––––––––––––––––––
Nota: Mi s-a parut un concurs foarte interesant; intial il facusera pentru Valentine’s Day, asa ca am trimis povestea mea pe 10 februarie (parca), iar apoi l-au amanat pentru Dragobete – probabil nu fusesera trimise destule povesti pentru a face o alegere.
Si cum o poveste de dragoste nu e destul de intensa daca nu e si mai mult sau mai putin tragica, am sfarsit prin a scrie asa ceva!
Glumesc.
Nu, am inceput de fapt povestea cu al treilea paragraf, pe care il scrisesem deja – la o mica provocare de creative writing pe baza unui vers sau a catorva cuvinte dintr-un cantec. Apoi, ca de la sine a curs si paragraful 4. Cel mai greu a fost sa scriu paragrafele 1 si 2, am stat aproape o ora cu totul.
Sorry, formatare frumoasa se pare ca nu pot sa fac, asa ca totul e aliniat la stanga.
Oricum, abia astept ziua de luni. ^_^

Inca o tragedie, oare cate ne mai trebuie?

Luni 20 ianuarie 2014, un avion ce transporta patru medici, o studenta si doi piloti a aterizat fortat intr-o padure din judetul Cluj; medicii aveau misiunea de a prelua un ficat al unui donator de 60 de ani cu accident vascular cerebral de la Oradea.

Medicul coordonator de transplant, dr. Victor Zota spune ca echipa medicală era condusă de medicul Radu Zamfir de la Fundeni şi formată din doctorii Valentin Calu de la Spitalul Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul „Sf. Maria” şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş. Studenta de la bord se numea Aurelia Ion si era in anul 5 la Facultatea de Medicina Militara, cu grad de sublocotenent. Copilotul se numeste Razvan Petrescu.
Pilotul care a murit este Adrian Iovan, un pilot iesit la pensie extraordinar care a fost fortat sa aterizeze fortat intr-o padure in munti, si ale carui manevre au salvat, in cele din urma, cinci dintre cei sapte pasageri (toti au supravietuit aterizarii).
Toti cinci au suferit fracturi, iar medicul chirurg Radu Zamfir a reusit sa contacteze telefonic pe Dr. Victor Zota ca sa ii spuna situatia si sa ceara ajutor, si pana au fost gasiti si-a pastrat sangele rece si a acordat primul ajutor ranitilor, in ciuda faptului ca si el suferise rani.

Si cu toate aceste elemente care ar fi putut actiona in favoarea lor, echipele de cautari ii gasesc abia dupa sase ore (de la 16:16 pana la 21:20, autoritatile si localnicii inainteaza haotic din cauza cetei; primul ajunge la ei un padurar), timp in care pilotul Adrian Iovan si studenta Aurelia Ion isi pierd viata – din cauza fracturilor, a pierderii de sange si a socului hipotermic.

Iar acum, unii oameni o sa se intrebe probabil – ce cauta o studenta la bord. Hai sa va explic cum sta treaba si de ce sunt atat de horifiata incat am decis sa scriu si un articol pe blog despre asta.
Stiti cine sunt studentii care se inscriu la SMURD si fac chestii de-astea? Sunt fix cei mai ambitiosi studenti din facultate. Sunt cei care, cel mai probabil vor alege medicina de urgenta si chirurgie – adica cei care salveaza vieti on daily basis, luand decizii rapid, fiind permanent stresati si sacrificandu-si viata sociala (si mai important, viata de familie) mereu pentru altii. Sunt oameni care invata de la 18 ani si pana la pensie, si poate si dupa.
Am si eu colegi si colege in serie pe care mi le puteam inchipui in locui Aureliei si cu atat mai groaznic mi se pare din aceasta lumina totul. Am vazut si niste poze cu ea pe net si mi-am dat seama pur si simplu din cateva cadre cu ea in halat ce fel de persoana era. Este oribil, oribil modul in care a murit si cat de mult a suferit.
Eu nu stiu cata inima sa ai, sa te duci peste biata ei familie ca sa le iei tu interviu. Sunt sfasiati de durere.

Iar „lectia” pe care o invata acum studentii este una deprimanta: student ambitios, studios si curios – tara te vrea mort. Nu te mai sui in nimic. Nu te mai duce nicaieri. Sezi bland in UPU, ca se invata si acolo.
(omorati-le ambitia de pe acum, sa vedem cine se baga sa va mai salveze vietile in viitor.)

Incredibil faptul ca, se pare, mai avem nevoie de inca o tragedie pentru a…ce? Se va schimba ceva?
Nu mai vreau sa comentez timpul mare de mobilizare a autoritatilor si de gasire a auronavei, asa ca –
Dumnezeu sa ii odihneasca pe Aurelia Ion si Adrian Iovan! 😦

Link cu mai multe informatii: http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/o-aeronava-care-a-plecat-de-la-bucuresti-spre-oradea-s-a-prabusit-in-judetul-alba.html

Salata Boeuf 2013

Si anul asta am decorat tot eu salata boeuf. Dar ca sa nu mai ajung sa scriu „MIAU” pe ea ca anul trecut, am decis sa caut ceva inspiratie pe google. Asta e un „mashup” al topului 3 de pe prima pagina de rezultate + nelipsitele „ciuperci” pe care le voi folosi forever and ever pentru ca sunt primele lucruri pe care le-am invatat. So proud of my work! PS: soriceii i-am facut special pentru sora mea.

 

Image

Si acum un close-up cu soriceii:

Image

Si un close-up cu floarea si lumanarile:

Image

 

PS – nu imi place noul wordpress. E adevarat ca e din ce in ce mai usor sa postezi poze…dar arata prea mult ca tumblr si mie imi placea wordpress pentru eleganta lui, pentru acele meniuri, multe si incurcate 😦 Acum vad ca nu mai am nici optiune de categorii, doar de tag-uri. Naspa.

The Future of Storytelling // Assignment week 1

The first week of course for The Future of Storytelling – MOOC was very interesting! I recommend it to anyone who’s into storytelling – be it by graphics, writing novel or film making. We got to learn a bit about basics, not going too in depth but just enough to understand a bit about what makes a protagonist capture and retain our attention, what is the simplest way to structure a story, story vs. plot and we got to hear how a famous author writes her stories, develops her characters and finds inspiration, also how she documents herself. The assignment was fun to work on. Overall, I am very happy to have joined it and I’m looking forward to next Friday!

For anyone else that wants to join, here’s the link: https://iversity.org/courses/the-future-of-storytelling

––––––––––––––––––––––––––––––––––––-
CREATIVE TASK OF THE WEEK – Chapter 1
YOUR TASK IN GENERAL
As you, our students, come from many different countries and cultures, but are still united in your passion for storytelling, your Creative Task for week 1 is:

Please think about which story you have read, seen, listened to, played or experienced has impressed you most in your life. … Which story can you still very well remember? Write down both, the summary of this story (what you remember of the story, not what Wikipedia says.. 🙂 and – on the other hand: – what made it so special to you that you can still remember it.

YOUR TASK IN DETAIL:
Retell this story by giving a short summary of what you can remember of it. (in less than 400 words)
Think about (try to remember) and write down what fascinated you most about this story. What can you remember best? What impressed you most? … Its characters? The locations? The plot? The style and voice of the story? Or maybe even the surroundings of how this story was told, maybe by your parents, grandparents, or maybe in your first self-read book? Tell us the story OF the story so-to-speak. (less than 500 words)
Your answer could be a simple text/essay … or maybe you prefer creating a story in itself, a poem, an info graphic,… about it. – Whatever suits you best!

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
And here is my answer.

I will not look very much behind me, because there are too many impressive stories I partook in. It is too hard to choose just one, so I will think of something more recent, as these past few year I haven’t had much time for stories.

One of the stories that impressed me in this past year is the Great Gatsby, the latest movie adaptation with Leonardo di Caprio as the lead. It may have come out a long time ago, I haven’t checked and I haven’t read the book. I saw this movie on a laptop, at my best friend’s house – the same best friend that made me watch the Notebook. But I diverge.
From what I remember of the movie, the story is told from the point of view of a young man called Nick Carraway who is suddenly thrown into a world of luxury and debauchery and partying that he doesn’t make any sense of. And then he meets the mastermind behind this all, his neighbour Jay Gatsby. Throughout the film, we learn that Gatsby did all in his power to attract the woman he loves to his side, the beautiful cousin of Nick, Daisy. Daisy is married, but that doesn’t stop her from returining to her old flame. However, Daisy is then forced to choose by Jay, and all goes downhill. Her husband’s mistress dies, and the husband of that woman is manipulated into killing Gatsby. Daisy and her family move without looking back or even visiting his open casket. The movie ends with Nick’s painful realisation that it was all for nothing, that no one trully mourns for Jay Gatsby in his death, and he is disgusted.

When she clicked the play button, I saw the exposition and the premise and I was prepared to not care about it or even hate it. I knew the name of the novel and that it is considered a classic, but really? All this partying and the sex and everything made me it look so cheap. I get superficial pleasure, some character depth but not enough, and that’s it?
And then, unexpectedly and against my will, I was hooked by all the tragedy around this man. Nick Carraway (Tobey Maguire) showed excellent acting skills, Leonardo di Caprio was brilliant as always, and the atmosphere just grew on me! From the moment Daisy was forced to make a choice, the movie became important to me.
And I’m not ashamed to say that I cried so much in the end, for the same reasons as Nick Carraway, and for the injustice of it all.
There is one thing that always irked me – how no one around you actually cares when you’re the one in need, or indeed, the one who died. They had all the fun at his house, but in the end not one of these strangers came to say goodbye, instead searching for the next meaningless way to spend the time, the next glittery party and the next rich guy they can leech off.
I can’t believe how much I have come to care about Jay Gatsby and the poor Nick Carraway – see, it’s even worse for the people that are left behind. Funerals are made for us, not for the departed. They are made so we can come to terms with their departure, to find closure, and for Nick this „solo” funeral will always be an open wound.
And, while I wouldn’t call Gatsby a great man, like Nick did, I will call him someone who has a lot to offer, because he managed to bore me, annoy me, make me pity him, make me root for him, made me hope…and thus grew on me in only 2 hours of film.

Creative Writing session

O tipa de pe FB, membra a comunitatii de HP fan fiction writers a organizat un prim „curs”, la care online am participat doar eu, si ne-a dat si tema pentru acasa (lol, de cand n-am mai avut asa ceva XD)
Tipa uraste songficurile, asa ca ne-a avertizat de la inceput sa luam cateva cuvinte sau maxim un vers intreg dintr-un cantec pe care ni l-a dat ea, si pornind de la ele sa facem mici drabbles. Eu cred ca e un exercitiu bun pentru NaNo si au iesit idei de aici ;))

Nu am sa spun ce cantec era. E posibil sa va prindeti imediat, pentru ca am ales 5 versuri din el – cele mai interesante, and it might sound familiar ;))
Dupa Trifecta, chestia asta a picat la fix. Si las si comentariul cu care am trimis tema, pentru ca in prima noastra convorbire, Ivana a accentuat rolul culorilor si temelor in scris – asa ca m-am bagat si eu un pic pe felie, sa ii arat ca am invatat ceva de la ea.

„It was a very interesting assignment. I’ve participated in the Trifecta Challenge a few times, but I like what I came out with here more. I have marked the drabbles that are original and the ones that are fan fiction works. I tried to use colors in the last one as an extra motif, and I tried for dark themes, because somehow the lyrics, taken separately, have managed to point me to „that way”. My characters just took the story out of my hands and I can’t be more grateful for it XD”

––––––––––––––––––––––––––––––––––––

1. I’m limited (original)

I am afraid to look inside my self, because I know I am limited. And that is ugly, and by Gods, I wish you will never see it. I never knew it, not until I began to long for your eyes, and for your soft locks of hair burning in the weak September sun. And now I am doing my best to run away from myself, run to you, because I believe you have what it takes to make me cross that limit. But will you still look at me when you see the ugly truth? Will you accept to give more, and lose more of yourself, for this damned soul prostating itself before you?

2. (Like) a stream that meets a boulder (fan fiction)

Potter is at it again, Draco observes with a wistful expression. Day by day and even far into the night, Harry Potter trains for the final task of the Triwizard Tournament. Granger and the Weasel follow him everywhere, of course, and while Granger is somewhat useful, looking for all the right books, the Weasel is not even a decent sparring partner. Draco is everything Potter ever needed, but Potter will never see it. Potter wrote Draco off a long time ago.
Draco might be a stream that meets a boulder and looks for escape routes around it, but Potter is a stream that breaks down all boulders in its path, be it Voldemort, a Potions test, or…Draco’s only heart.

3. Halfway through the wood (fan fiction)

It starts with a tiny, little crack. He doesn’t even notice it. Why doesn’t he notice? it wonders, as more and more magic in forced through it and through her. The tiny crack wails and the wails crack more. The magic is strong, but the mind is not. Surely, he should know what he is doing, he, the unworthy one! But he does not; he keeps slashing, and tearing, and blasting the shields of the old fortress. And the knight in Golden armor is waiting for him, leading the army of children who fight for the bright future the adults have already given up on.
The tiny crack is walfway through the wood when the wizard realizes he has lost.
It is the wizard’s time to wail. His green light will wait no more.

4. (Like a) handprint on my heart (original)

How dare you? he asks the woman sitting with her back strainght in a chair, in front of him, arms folded gracefully in her lap, a cup of chamomille tea on a small table in front of her. How can you still stare at me like that, after everything you have done to me? You smile like you don’t know the torment you put me through, the nights I have stayed awake, clinging to a caress, a whisper, a whisp of your perfume. You smile like you don’t know that your long, red nails have reached so deep that I can literally see your handprint on my heart!
And yet you stand there and tell me, with a secretive smile on your face, that our little love story is done. That I shall see you no more. That I have lost you to a rival I can never compete with.
…that you have less than one month left to live.
You are evil, woman. You are heartless.

5. I have been changed for good (fan fiction, M/M slash)

Hello, Harry. Do you remember me? It must be awful, staying in that sickly white bed all day long, waiting for some nurse to come administer your medication and bestow colorful words of kindness upon that white canvass that makes your world now. It should be awful for me to stay here, by your side, and watch you frown in confusion every time you see me.
It is, and at the same time, it is not.

It is, because I love you. I should have told you this before you admitted your feelings, and before that despicable curse hit you. That girl with fiery hair that reminds you so much of your deceased mother, was she really your friend? Would a friend curse you with forgetfulness, with the inability to remember me and our love? No matter, her equally fiery blood has been spilt on your white walls a long time ago.

It is not, because I still see you. You still smile at this ugly, snakelike face, like you’ve seen an old friend. And your hand is as warm now as it was the first time I managed to steal a kiss. And I still can steal a kiss, every day. Even falling asleep next to your love and waking up next to a stranger is something that you will never deny me.

Look at the great Lord Voldemort, leaving the Ministry and the World behind, succumbing to curious green eyes and goofy, gryffindorish grins! Look at Lord Voldemort, leaving behind his crowns, his lockets and his diaries! Look at all his rewritten future and say that I haven’t been changed! I have been changed for good, haven’t I? Shouldn’t this scare me more? What an odd concept: Lord Voldemort, scared of himself. If only you could hear me now, my sleeping Harry.

–––––––––––––––––––––––––––––––––––
Cum e?
Good? Bad? Ugly?

Fractura de epifiza distala radiala pe os osteoporotic este anime-ul meu preferat!

Sau cum sa treci printr-o prezentare a lucrarii de diploma fara sa screw it up.

Indrumatoarea mi-a spus: prefa-te ca e un anime pe care il prezinti unei comisii. Eu nici nu m-am mai gandit ca e un anime, dar mi-am iubit tema, ca sa spun asa: my baaaaby!!!, si probabil asta s-a vazut.
Da, a fost bebelusul meu timp de un an si un pic, si ajungi sa il iubesti la sfarsit!

Cand am ajuns in fata lor, nimic nu a mai contat. M-am consumat putin inainte sa intru in sala; nu e chiar usor sa fii prima care prezinta cu colegii in sala (damn it, nume de familie care incepe cu „Ba”), pentru ca avusesem fix o zi ca sa imi fac/repet/invat prezentarea, si de asta credeam ca stau mai prost decat toti ceilalti si o sa ma fac de ras. Nici macar nu imi era frica de comisie sau de intrebarile lor – doar de cum as fi putut sa o dau in bara. But, to my susprise, prezentarea a iesit chiar bine! Nu m-am incurcat, nu m-am balbait, nu mi-a tremurat vocea, a iesit ca la cea mai buna repetitie a mea si la sfarsit m-au si felicitat membri comisiei. Comisia (ortopedie + radiologie) a fost cu adevarat alcatuita din trei domni si o doamna. Sa tot dai examen cu dumnealor! Si am luat 10.
Am ramas putin socata, pentru ca pentru mine examenele si prezentarile orale de obicei sunt o corvoada si nu se termina ok, so this is a big step forward si ma simt mult mai increzatoare pentru viitoarea prezentare (mda, rezidentii fac multe prezentari, o sa lucrez cu powerpoint-ul ala pana o sa imi iasa pe nas).

So anyway, yours trully e acum doctor medic. E cu adevarat halucinant cat de repede au trecut acesti sase ani. Aproape imi pare rau sa imi iau la revedere de la colegii mei (oameni deosebiti), dar promisiunea ca o sa facem reuniuni dupa rezi mi-a mai redus din regret.

In cateva zile avem ceremonia de terminare a facultatii si in ziua urmatoare balul. Iar yours trully a facut filmul cu pozele pentru seria mea, si cred ca va fi unul dintre cele mai bune (suntem 12 serii). I can’t wait to bask in the glory of crushing every other video maker there. *evil grin*
Sper doar sa rezist cu stoicism cand vad vreun video facut asa, sa fie, fara nici un fel de sincronizare si plin de greseli (ce sa faci, acum sunt „experta” in editare!).
Believe it or not, eu am facut si beat sync, si lyrics sync in video-ul meu. Da, atat de nebuni suntem noi, seria 2! Si cred ca in seara de 2 oct il pun si pe youtube, si link aici, so look forward to it!

Edit – iata opera de arta!