Mariko’s party!

Yup, stiu ca a trecut o saptamana, dar eu nu am avut timp sa scriu!
Sarbatorita m-a anuntat la inceputul saptamanii de petrecerea ei si m-am gandit de atunci – ce cadou sa-i fac?
Mama zicea sa mergem in Auchan sa ii luam o bluza sau un parfum, dar eu am zis nu, ca nu merge sa probez pe mine bluza si nu stiu ce parfumuri prefera. Stiind ca ii place muzica hippy si underground si chitara in special, si pentru ca tot mergeam sa imi iau eu o ukulela, am zis ca o sa fie cadou perfect!
Am intrebat-o atunci daca pot sa o aduc si pe Raluca (sa mai vada si altfel de oameni) si a zis ca da, sigur ca da. Raluca se plangea si ca a stat prea mult in casa si vrea sa mearga pe afara, asa ca i-am propus sa vina cu mine si a acceptat.
In afara de ukulele, i-am facut si o bratara cu inimioare cu culorile rosu si galben – Gryffindor colors, pentru ca e Gryffindor pe Pottermore – si cercei cu ciocolata.
I-am scris pe spatele pungilor „Gryffindor colors, because falling in love is an act of courage” si „Eternal chocolate, for the woman in you”. I-a placut si si-a pus bratara imadiat la mana))

A zis ca petrecerea incepe la 5, si eu cum sunt maniaca cu timpul, m-am straduit sa fiu gata la 4, dar Raluca nu mai decidea cu ce sa se imbrace. In fine, era un party, nu un examen asa ca m-am relaxat si eu, nu am stresat-o sa decida mai repede cu ce se imbraca:P
Am primit mesaj ca avand Twister, sa venim in pantaloni asa ca am schimbat fusta de blugi cu care ma imbracasem.
Am plecat pe la 4 jumate si am stat o gramada in statie, ca deh, era sambata dupa-amiaza. Si am prins loc in masina.
Nu mai stiam exact drumul, asa ca la inceput am vrut sa ma intalnesc cu cineva si sa merge impreuna la ea, dar nu aveam cu cine si pana la urma s-a inventat google maps si ma pricep destul de bine sa imi gasesc drumul cu gogle maps (am gasit magazinul de ukulele despre care nici oamenii care locuiau pe acea strada nu stiau, nu? so I must be good).
De acolo am luat-o pe jos pana la Cora si spre stupefactia mea totala (imi aminteam parca mai lung drumul), am ajuns la ea chiar la 5 si 10. Nici cand intarzii nu intarzii ca lumea, this mult be a curse:))

La acea ora mai venise doar Mihai pe care l-am cunoscut la arhitecture treasure hunt.
Mirela a deschis cadoul imediat si a lasat ukulela afara iar Mihai care canta la chitara a luat-o sa o acordeze si sa vada cum e sa canti la ea.
Am mai vorbit despre muzica, video-uri pe youtube si copyrigh stuff (nu stia care era treaba, iar eu cea patita, i-am spus). M-a invatat si ceva teorie muzicala cu aceasta ocazie, dar eu recunosc ca nu am foat foarte atenta si nu am retinut prea multe pentru ca creierul meu era plin de pediatrie/chirurgie at the time.

Peste ceva timp au venit Andemon cu prietena lui Madalina (Andrei, ai tot respectul meu pentru ca de cand te stiu, cu Madalina esti) si in final Ana (cu care am mers la arhitecture treasure hunt) si cu noul ei prieten, un tip foarte tare care se numeste tot Mihai si care e rezident in anul 1 la psihiatrie:D
Nu m-am putut abtine sa nu ii pun niste intrebari despre primele doua stagii pe care le voi avea – psihiatria si medicina legala, pe care le foac toate seriile in acelasi loc:P
Cand au venit Andemon si Madalina ne-am asezat toti la masa, iar Mirela si famila ei ne-au pregatit un adevarat festin!

Mai intai, au fost pachetelele de primavara care s-au consumat repejor – apoi, pui shanghai, garnitura de orez cu legime, noodles picante, apoi doua mancaruri sweet&sour – cum scria pe ele, cuna cu pui, alta cu creveti (si aia cu creveti a fost geniala si s-a bucurat de un adevarat succes). Eu ma incercat cate putin din toate, dar am mancat mai mult decat mananc eu de obicei, mai ales ca mancasem de pranz. It was that brilliant! Dap, am luat si o furculita din noodles-urile picante, chiar era picant:)) so I washed it down with Pepsi XD
Am discutat tot felul de chestii.
Raluca, povestind despre experientele ei la liceu, i-a cam socat pe cei din jur. Pe langa ce se intampla acum prin licee, spartul de geamuri si putinele batai si faptul ca cineva mai dadea foc la cate o hartie in banca par chestii atat de copilaresti!

Mihai a inceput sa-i zica Ralucai despre posedari si exorcizari, si sora-mea cum e foarte impresionabila, si era si noapte, s-a traumatizat rapid. Mi-a criticat si mie niste chestii, dar eu mi-am aparat punctul de vedere – chiar destul de agresiv.:(
Mie mi se pare mai putin traumatizant sa o „diagnostichez” pe Raluca ca la medicina decat sa ii povestesc de posedari si demoni. Sa fim seriosi. Astea nu sunt discutii care se poarta la petrecerea de ziua cuiva cand toata lumea ar trebui sa se simta bine in loc sa fie criticat.
Sa admiri pe cineva ca a tacut si a inghitit 3 ani pentru ca apoi sa te superi ca a indraznit sa stand up to them in al patrulea an e prea de tot. Adica e mai bine sa suferi psihic decat sa te chinui putin la sport (vezi mai jos jocul de Twister)?
E ca si cum ai zice ca e mai bine sa mori de cancer decat de atac cerebral sau infarct in „plina sanatate”, pentru ca normal, e mai bine sa suferi cativa ani pana te duci. Nu, nu pot fi de acord cu o asemenea mentalitate.

Intre timp, Livia a inceput sa o sune pe Raluca ca sa vina la ea cu taxi-ul. M-a enervat si ea, ca nu e destul ca se vad zilnic, trebuie sa o ia fix de la singura petrecere de ziua cuiva la care a mers in ultimii 3-4 ani. Yeah right. I-am zis Liviei sa o lase in pace, ca nu o las sa plece de acolo cat timp e responsabilitatea mea. Livia era putin beata pt ca fusese sa bea cu o alta prietena, si eram ingrijorata in privinta starii ei, dar se pare ca a baut cu masura, deci nu era ceva de genul – sa o duca Raluca la spital. I-am zis ca e nepoliticos fata de gazda daca ar pleca asa sa se vada cu altcinvea. In cele din urma a renuntat, nu a mai chemat-o, dar si-au dat SMS-uri pana pe la 5.

Ce imi place mie a fost ca am avut Pepsi la discretie si Mirela a avut fara sa stie si bautura preferata a Ralucai Timbark de mere! Alcool nu prea s-a consumat, which was nice. Si, evident, nimeni nu m-a pus sa beau alcool ca altadata, ca altfel sunt pussy. It was great!

Si tortul dupa miezul noptii was brilliant. Unele torturi nu le pot manca de prea dulci sau prea grele, dar ea a avut grija sa ia unul usor si nu foarte dulce! Pe gustul tuturor, adica.

Au fost jocuri! Si aici nu ma refer la video games sau PC games. Jocuri-jocuri! Board games!

Prima data Mirela, Ana si Raluca au jucat Twister, dar au renuntat repede pentru ca era destul de painful – adica, lui Mihai i s-a facut mila de ele si a oprit jocul, si mi-a facut mie observatie ca ii atrageam atentia Ralucai sa nu se sprijine in nu stiu ce, pentru ca jocul se pierde cand iti pierzi echilibrul si cazi. Ca regulile jocului nu sunt importante, mai important e sa nu se chinuie. Eu eram ingrijorata de Mirela, pentru ca avusese probleme cu genunchiul nu cu mult timp in urma. Si imi era mila de Ana, pentru ca a picat pe chestiile cele mai chinuitoare. Dar nu de Raluca, care a picat pe chestiile cele mai usoare, si mai are si mobilitate buna (her luck is already a legend).
Este gresit ca ii atrageam atentia sa nu faca singurul lucru care era interzis – pentru ca daca nu il facea, cadea si pierdea? Nu am obigat-o eu sa joace Twister. De fapt, ea chiar a insistat si era foarte entuziasmata, si chiar mai vroia!

Urmatorul joc l-am jucat toti. Erau un totem si niste carti, si cand picau la doi jucator carti identice trebuia sa te duelezi – sa pui mana pe totem, insa fara sa il darami. Era un joc de rapiditate/agilitate si atentie. L-am jucat de 2 sau 3 ori pana am inteles toate regulile (actually, nici acum nu cred ca le-am inteles, erau niste carti speciale si reguli speciale), apoi l-am abadonat si ne-am apucat de Saboteur, varianta extinsa, ca doar eram 8 oameni.

Ala a fost fun! Erau in principal doua echipe – mineri si sabotori, si aveai carti de construit drum pana la o comoara, iar celelalte carti te ajutau sa 1) te uiti sub una dintre ele trei carti posibile care ascund comoara, 2) sa le tai curentul/sa distrugi caruciorul/sa ii bagi in inchisoare pe cei pe care ii banuiesti sa fie in echipa adversa (ca nu se stie cine unde e, vezi cum pun cartile de facut drum si te prinzi) 3) carti cu care iti repari caruciorul/iesi din inchisoare si 4) carti cu care furi bani la sfarsit, sau vezi cartea cu rolul cuiva, sau iti schimbi mana cu a cuiva despre care banuiesc ca are carti mai bune.
Eu am picat intotdeauna in echipa cu mineri, sau macar profitor, si la sfarsit aveam cele mai multe pepite de aur:)) A fost foarte fun!
Regulile au fost mai usoare, si am prins chestiile de finete pe masura ce jucam, si a fost mai ok chiar si cu instructiunile in fraceza. Defaseaza cartea, omule!

Pe la 4 au plecat cei cinci si am ramas numai eu cu Raluca si Mirela. Raluca s-a culcat in cealalta camera iar eu am stat cu Mirela si am vorbit despre baieti. Mai mult ea a vorbit si eu am ascultat, pt ca mi-era somn. Pe la 6 jumate am sculat-o pe Raluca (se luminase) si am plecat. Vroiam sa ajung acasa repede sa mai citesc ceva, dar am dormit pana la 2 si pana la 4 nu am atins foile.

Oricum, nu am citit mare lucru duminica aia. But I had fun, si asta e important in viata!

Disectie

(transcris dintr-un caiet)

Miercuri, 19 octombrie 2005

Ieri am avut biologie – desectie pe broaste.

Da, DISECTIE.

Sa-ti reamintesc: eu – indigestie, stare de greata provocata de gripa, Profa – disectie pe o boasca pentru a observa reflexul polisinaptic dupa indepartarea encefalului.

Sadism? Curat sadism.

Thank God ca nu ne-a obligat sa vedem cum l-a taiat cu foarfeca – adica, nu putea folosi un cutit sau un bisturiu?

Era odata o broasca mare – pardon, un broscoi, care oracaia fericit in balta lui pana ce a fost smuls cu salbaticie din mediul lui, din casa lui, pentru a fi sacrificat in numele stiintei.

CHEMATI PETA!!!!

Acest broscoi a fost transportat direct la Colegiul National Sf. Sava impotriva vointei sale.

Oare a avut o calatori placuta? Nu putem sti. Ceea ce se stie cu siguranta este ca a calatorit intr-o cutie alba de plastic. Era un broscoi din rasa broastei comune, desi nu era chiar un broscoi comun.

El era BROSCOIUL. The chosen one. Cel ales sa moara pe altarul stiintei intr-o anexa anosta, cu capul pe jumatate taiat, sectionat de o foarfeca, sub ochii unor elevi sadici si insetati de sange. Nu vreau sa dau nume (*cough* filosoful *cough*). Si ca si cum acest lucru nu ar fi fost de ajuns, profa l-a atins pe bietul broscoi pe picior cu acizi de diferite concentratii pentru a-l forta sa reactioneze. In cele din urma, a trecut prin toate stadiile reflexului polisinaptic si ne-a arat sfarsitul – adica starea generala, atunci cand, atins de un acid cu o concentratie mai mare, isi zbate toate membrele.

Restul capului ii era agata de un suport ce il tinea suspendat vertical deasupra catedrei, astfel incat toti am putut sa il vedem. Si cand te gandesti ca cu o ora inainte oracaia speriat in bratele profei iar noi radeam…Imi este rusine sa spun ca si eu radeam de sunetele pe care le scotea, dar chiar mi-a fost mila de el. Se mai destinsese atmosfera…

Dar bietul broscoi? Ce vina a avut el?

Cat de mult a putut sa sufere in clipa in care moartea cruda si definitiva l-a chemat in bratele ei? Oare ce a agndit in acea clipa cand a murit singur, atat de singur, desi era inconjurat de toti? De ce a trebuit sa fie folosit in felul acesta? Ce imagine de cosmar – cu acea bucatica ce atarna, si reflexul polisinaptic care l-a facut sa-si miste disperat membrele, incercand sa iasa, sa plece…

Si cui o sa foloseasca? Elevii nemedicinisti vor uita ce au invatat – oricum, important nu este „materialul” in sine. Imprtante sunt fazele reflexului, nu? In nici un caz broasca folosita pentru experiment.

–––––––––––––––––––

Nu luati in seama prea mult acest post de frant inima, kay?