Inca o tragedie, oare cate ne mai trebuie?

Luni 20 ianuarie 2014, un avion ce transporta patru medici, o studenta si doi piloti a aterizat fortat intr-o padure din judetul Cluj; medicii aveau misiunea de a prelua un ficat al unui donator de 60 de ani cu accident vascular cerebral de la Oradea.

Medicul coordonator de transplant, dr. Victor Zota spune ca echipa medicală era condusă de medicul Radu Zamfir de la Fundeni şi formată din doctorii Valentin Calu de la Spitalul Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul „Sf. Maria” şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş. Studenta de la bord se numea Aurelia Ion si era in anul 5 la Facultatea de Medicina Militara, cu grad de sublocotenent. Copilotul se numeste Razvan Petrescu.
Pilotul care a murit este Adrian Iovan, un pilot iesit la pensie extraordinar care a fost fortat sa aterizeze fortat intr-o padure in munti, si ale carui manevre au salvat, in cele din urma, cinci dintre cei sapte pasageri (toti au supravietuit aterizarii).
Toti cinci au suferit fracturi, iar medicul chirurg Radu Zamfir a reusit sa contacteze telefonic pe Dr. Victor Zota ca sa ii spuna situatia si sa ceara ajutor, si pana au fost gasiti si-a pastrat sangele rece si a acordat primul ajutor ranitilor, in ciuda faptului ca si el suferise rani.

Si cu toate aceste elemente care ar fi putut actiona in favoarea lor, echipele de cautari ii gasesc abia dupa sase ore (de la 16:16 pana la 21:20, autoritatile si localnicii inainteaza haotic din cauza cetei; primul ajunge la ei un padurar), timp in care pilotul Adrian Iovan si studenta Aurelia Ion isi pierd viata – din cauza fracturilor, a pierderii de sange si a socului hipotermic.

Iar acum, unii oameni o sa se intrebe probabil – ce cauta o studenta la bord. Hai sa va explic cum sta treaba si de ce sunt atat de horifiata incat am decis sa scriu si un articol pe blog despre asta.
Stiti cine sunt studentii care se inscriu la SMURD si fac chestii de-astea? Sunt fix cei mai ambitiosi studenti din facultate. Sunt cei care, cel mai probabil vor alege medicina de urgenta si chirurgie – adica cei care salveaza vieti on daily basis, luand decizii rapid, fiind permanent stresati si sacrificandu-si viata sociala (si mai important, viata de familie) mereu pentru altii. Sunt oameni care invata de la 18 ani si pana la pensie, si poate si dupa.
Am si eu colegi si colege in serie pe care mi le puteam inchipui in locui Aureliei si cu atat mai groaznic mi se pare din aceasta lumina totul. Am vazut si niste poze cu ea pe net si mi-am dat seama pur si simplu din cateva cadre cu ea in halat ce fel de persoana era. Este oribil, oribil modul in care a murit si cat de mult a suferit.
Eu nu stiu cata inima sa ai, sa te duci peste biata ei familie ca sa le iei tu interviu. Sunt sfasiati de durere.

Iar „lectia” pe care o invata acum studentii este una deprimanta: student ambitios, studios si curios – tara te vrea mort. Nu te mai sui in nimic. Nu te mai duce nicaieri. Sezi bland in UPU, ca se invata si acolo.
(omorati-le ambitia de pe acum, sa vedem cine se baga sa va mai salveze vietile in viitor.)

Incredibil faptul ca, se pare, mai avem nevoie de inca o tragedie pentru a…ce? Se va schimba ceva?
Nu mai vreau sa comentez timpul mare de mobilizare a autoritatilor si de gasire a auronavei, asa ca –
Dumnezeu sa ii odihneasca pe Aurelia Ion si Adrian Iovan! 😦

Link cu mai multe informatii: http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/o-aeronava-care-a-plecat-de-la-bucuresti-spre-oradea-s-a-prabusit-in-judetul-alba.html

Anunțuri

Burlacul ofticat

So yeah, intr-o pauza de invatat, coborand la parter sa savurez un pahar de Pepsi la racoare (temperatura e mai scazuta acolo decat in pod, unde invat eu), am nimerit fix la inceputul emisiunii Burlacul. televizorul ramasese pe Antena 1 dupa ce mama a vazut meteo si apoi s-a luat cu alte treburi.
Ei bine, era un fel de recapitulare din episodul anterior, cand se pare ca una dintre concurente s-a confesat, declarand ca ea a venit la emisiune ca sa uite de un barbat strain, marea ei dragoste, dar se pare ca nu a reusit.

Burlacul a ales ca ea sa plece, bineinteles, dar a si comentat apoi ca ce prost se simte el, ca a fost folosit and stuff. Ca el se asteapta ca fetele sa se gandeasca la el, nu la altii, si alte chestii la fel. Well, una e sa o dai afara (adica, din moment ce ti-a spus asta, e clar ca vrea sa plece si sa mai ncerce cu celalat) si alta e sa faci pe gelosul, dude. I mean, come on! Tipa a fost sincera, nu e ca si cum te-a „inselat” cum faci tu de fiecare data cand te pupi cu alta.
Oare chiar ai fi ales-o pe ea? My money is on „no”. Eu, in locul tau, as fi fost fericita ca pot sa dau afara o fata fara sa ii „frang inima”.

Oricum, nu aveai de gand sa se casatoresti cu fata care va fi aleasa, totul fiind ceva ce follows the script, dar de dragul scriptului si a audientei, nu poti sa te prefaci macar putin fericit si sa o apreciezi ca s-a straduit atat de dragul tau si ti-a dat atentie si ca la sfarsit a fost sincera cu tine? Sau ti se pare ca ti-a consumat timp si ati platit croaziera si pentru ea degeaba? Te simti umilit ca te-a respins ea pe tine inainte sa o respingi tu pe ea?

GROW FUCKING UP!

I mean, imi amintesc ce criza a facut Botezatu in primul sezon (pe vremea aia ma uitam la episoade pentru ca eram curioasa) cand o concurenta s-a indragostit de un cameraman – zicea chestii cum ca se multumeste cu ala cand ar fi putut sa il aiba pe Botezatu (am uitat exact ce metafora a folosit atunci), ca si cand el ar fi un mare premiu. Iar cameramanul a fost concediat. Si ce s-a intamplat in final? Evident ca el i-a dat cu sutul „alesei” imediat dupa ce s-a terminat emisiunea. Deci tipa care a ales cameramanul a fost oricum cea mai castigata fata din concursul ala!
Bai frate, cand ai un harem intreg, cum poti sa faci un asemenea scandal pentru ca pierzi una pe care oricum nu o placeai prea tare? Asa e de mare mandria ta ca nici un alt barbat nu ar trebui sa existe in afara de tine?

Oh well…am ajuns sa cred ca Draghia a fost cel mai tare burlac. Cum facea el misto de fete…era extrem de natural! Putin nesimtit, dar natural! Astilalti toti zici ca sunt niste prepubertari metrosexuali complexati, incapabili sa vada mai departe de lungul nasului.

BOOOOOO! Faceti loc unor barbati adevarati!

PS: Ceea ce vreau eu sa se intample data viitoare la Burlacul este ca doua fete sa se cupleze intre ele si sa ii dea cu flit aluia ;))

Creioane colorate „shitty quality”

Am decis sa imi cumpar niste creioane colorate, Jumbo size, ca sa colorez/subliniez pe xeroxul capitolelor pentru rezi. Zis si facut, doar ca locul in care am gasit mirobolantele creioane Jumbo a fost complexul SIR. Si asa fericita eram ca am dat doar 10 RON pe ele (acelasi pret ca acum 6 ani cand ma pregateam pentru admitere cu aceste creioane)!

DSCF6423

Am ramas socata cand m-am uitat inauntru si am costatat ca astia nici macar invelisul nu il facusera ca lumea (acea culoare piersica trebuie sa fie de fapt un roz mai tare) si movul nu avea varf. Not to mention, mai nou erau doua rozuri in loc de doua maro-uri. Dar hai, treaca mearga.

DSCF6426

Apoi, am incercat sa ascut movul, si dupa doua miscari intr-o ascutitoare de calitate care nu mi-a mai facut probleme pana acum, a rezultat chestia asta:

varf prost

This is a new low chiar si pentru creioane contrafacute. Bani aruncati in vant. 😦

Cavalerul viitorului ma deprima

Asta pentru ca nu mai e cavaler.

Multe lucruri enervante se intampla in masina galbena care circula pe traseul Lujerului-Chiajna, si era deja momentul sa incep sa ma plang de plozi.

Asta pentru ca, de cand plozii devin prea mari ca sa fie tinuti in brate, si implicit incep sa plateasca si bilet, parintii simt nevoia sa ii protejeze de mai mica sau mai marea aglomeratie din masina, asezandu-i pe putinele scaune libere in timp ce batrani sau oameni mai in varsta cu plase grele rabda in picioare. Mai grav, acest batrani chiar incurajeaza asezarea plozilor pe scaun.

Ok, so far so…tolerabil. Dar deja cand plodul intra in clasa 1, lucrurile trebuie sa se schimbe. De fapt, ar trebui sa se schimbe mai devreme, ca de aia se numesc cei 7 ani de acasa, dar macar daca il educati acum, plodul va asocia scoala intrarea la scoala cu responsabilitatea si cu un comportament diferit.

Ceea ce ma aduce la intamplarea de astazi si la inca una de acum cateva luni.

Astazi, in masina, in fata mai era un loc liber, eliberat la o anumita statie care era chiar inainte de intrarea in comuna Chiajna. Urca o femeie mai plinuta, cu doua fete cu ghiozdane si un baiat, ce parea au fi de clasa a 2-a. Am crezut ca sunt impreuna, dar se pare ca nu erau. Baiatul se repede imediat la sigurul loc liber, se aseaza cu ghizdanul in spate (nici macar nu si l-a dat jos din spate ca sa putem sa stam comod astia care stau in picioare pe micul coridor dintre scaune, tinandu-se de bari), in timp ce mama e lasata sa se descurce cu cele doua fete si ghiozdanele lor (yup, pe langa faptul ca trebuia sa le tina pe langa ea, le mai cara si ghiozdanele). El a scos tacticos un sadnvis si a inceput sa manance, iar in spatele meu s-a eliberat instant un scaun; mama rugase o femeie in varsta sa ii lase copii sa stea jos, iar ea s-a conformat, spunand ca mai are 1-2 statii anyway.

A doua situatie s-a intamplat acum cateva luni, cand am prins si eu un loc jos. In fata mea conversau cu entuziasm si volum mai ridicat doua fete ce pareau a fi clasa a 5-a, a 6-a, fara sa le pese de cei din jur. La o statie, urca o femeie de aprox 50 de ani mai plinuta si cu doua plase. Ma uit la ea. Ma uit la fete. Fetele nimic. Eram obosita dupa o zi naspa, dar ma ridic si o invit pe doamna sa se aseze.
Doamna imi multumeste, se aseaza, apoi vorbeste cu naduf: ma asteptam sa se ridice una dintre ele. Eu nu comentez nimic, pentru ca orice comentariu e de prisos. Fetele nu aud, desi femeia vorbea fix din spatele lor.
Peste inca vreo 3 statii, se urca o femeie de aproximativ 80 de ani cu o plasa grea. De data asta, femeia pe care am lasat-o in locul meu si inca cateva care stau in picioare le spun scurt fetelor sa se ridice si sa ii lase locul acelei doamne. Cu greu si cu o vizibila parere de rau, confuza ca si cum nu pricepe ce se intampla si de ce trebuie sa stea ea in picioare, una dintre ele se ridica in cele din urma si doamna se aseaza, fara sa mai spuna ceva.
Intre timp, doamna de pe fostul meu loc ajunge la statia ei si coboara. Desi e mai multa lume in varsta in picioare, fata „obligata” sa se ridice se strecoara repede pe fostul meu loc si cele doua isi continua chatul linistite. Oamenii din jur deja au renuntat sa le mai spuna ceva.
In sfarsit, cobor si eu, un pic mai scarbita de oamenii stia si plozii lor needucati si nepasatori.

Parintilor, for God’s sake, invatati-va copii sa ii lase pe cei in varsta/cu plase grele/vizibil bolnavi sa stea jos. Invatati-i sa se simta. Nu asteptati de la invatator sa va educe copilul. Invatatorul poate o sa ii invete reguli de igiena, daca chiar isi da interesul, dar scopul lui e sa va invete copilul de scrie/citeasca/socoteasca.

Ca sa nu ajungem ca in reclama asta:

––––––––––––––––––––––––––––––––

PS: si adolescentii mai fac chestii de-astea, dar majoritatea se simt. Si aici ma refer cu tristete la numai unul dintre sexe. Pana acum, am vazut numai fete sa se scoale in picioare pentru batrani. Nu glumesc. Cavalerelor, noroc bun!

Amintiri din copilarie.

Azi este ziua surorii mele Raluca si dupa tort am stat si am depanat amintiri. Cica parintii au scapat-o cand era bebelus de doua ori, tata in fata la EVA a scapat-o fix in cap (mama a aflat abia astazi de chestia asta) si mama a scapat-o in fata la ASE (destiny?, desi acum Raluca e la drept).
Reactia Ralucai: „cum, pai voi m-ati scapat de doua ori si eu nu am dreptul sa scap nici un pahar?”
Apoi, cand Raluca a mai crescut, la mare ii spunea tatalui nostru despre pisici: „buni cand taie gainile da ghearele si pielitele la pisici, dar si oamenii au gheare si pielite, deci pisicile mananca oameni.” Intr-o zi, tot la mare (stateam in gazda la Costinesti), Raluca a vazut un muncitor car punea faianta, si atunci se castiga bine din asta. S-a dus la el si l-a intrebat ce face, iar el i-a raspuns ca pune faianta, e o meserie foarte importanta si banoasa. La care ea raspunde: „da, dar te murdaresti pe maini.”

Iar eu am aflat ca prima mea amintire nu e de fapt prima mea amintire. Prima mea amintire e de la 4 ani, momentul in care mama a decis sa ma culturalizeze, sa aflu despre pietre, planete si dinozauri si ghici cum a facut asta??? M-a trimit cu tata la Jurassic Park. Yup. Si am rezistat fix pana la scena cand dinozaurii mici ii fugareau pe aia prin iarba inalta. Dixit tata:
„A rezistat cand a venit T-Rex-ul si l-a mancat pe ala, dar nu cand a venit scena cu fugaritul prin iarba. La inceput am vazut ca i-a intepenit piciorul de frica. Apoi n-am mai vazut-o, se bagase sub scaun.” Ceea ce imi amintesc sunt scenele astea si faptul ca tata m-a scos din cinematograf iar eu ma simteam vinovata ca din cauza mea nu poate vedea tot filmul, a pierdut si banii dati pe bilete si nu o sa stie cum se termina.
Dar by all Gods, cum poti sa ii faci asta copilului tau? I-am spus mamei: daca vroiai sa ma culturalizezi, nu puteai sa il trimiti cu mine la Antipa si la muzeul de geologie? La care mama zice senina: „copilul meu viteaz!”

Nu-i de mirare ca sunt atat de fricoasa acum. As fi preferat sa fi fost si eu scapata de doua ori. Pe mine m-a scapat doar mama o data in parc 🙂

After Ever After by Paint

Va mai aduceti aminte de Paint? Tipul ala care a creat Harry Potter in 99 seconds si Lord of the Rings in 99 seconds? Si Movie Villain Medley? Si care a facut cantece despre directorul lui de liceu?
Ei bine, Paint a mai scos o parodie! De data asta ne vorbeste despre printesele filmelor Disney si ce s-a intamplat cu ele cu „au trait fericiti pana la adanci batraneti”.

With no further ado, behold za work of art!

Cazul Steubenville

ATENTIE: acest post vorbeste despre viol. Daca aveti sub 14 ani sau ati fost victime, e posibil sa va tulbure, si de aici inainte sa cititi doar daca va simtiti in stare.

Cazul Steubenville este deja faimos pe internet acum, si in ultimile 3 zile a fost discutat intens pe forumuri, youtube, facebook, twitter.
Eu cu siguranta nu as mai putea sa spun nimic in plus fata de ce s-a comentat deja, dar am ales sa o fac pentru ca Steubenville nu este singurul loc unde se intampla asa ceva – si in Romania se poate intampla oricand.

Ca sa ii lamuresc pe cei care nu sunt la curent, voi povesti pe scurt ce am inteles din tot ce am citit.
Anul trecut pe 11 august a avut loc o petrecere cu liceeni organizata acasa la unul dintre ei in lipsa parintilor. La petrecere, una dintre fete s-a imbatat in asemenea hal incat si-a pierdut constienta.
Doi baieti jucatori de fotbal au luat-o pe sus, au dezbracat-o si au violat-o in vazut unei multimi de fete si baieti care se adunasera „ca la spectacol” si comentau, filmau si faceau poze. A existat o singura persoana care a zis la un moment dat – „ce faceti, incetati”, dar din pacate din acela nu a insistat prea mult pentru ca era singurul.
Intre timp, „prietenele” ei spuneau ca o merita pentru ca este „a slut”, iar baietii spuneau unii oameni merita sa te pisi pe ei (la propriu, referindu-se la acea fata). In final au vrut sa o penetreze si oral, dar ea neavand constienta, nu au avut succes.

Fata si familia ei au raportat violul pe 14 august. Idiotii aia doi au postat acele filmulete si comentarii pe twitter si nu si-au protejat conturile in mod corespunzator, asa incat anumite persoane au vazut si au citit ce s-a intamplat si s-au documentat din sursa in sursa pana au aflat intreaga poveste, au dat print screen la commenturi si au luat notite, apoi au scris stiri si articole pe bloguri si in final politia a avut extrem de multe probe pentru proces.

Cei doi baieti au fost arestati dar, surpriza! Sio comunitatea, si media au dat vina initial pe fata, spunand despre baieti ce elevi buni erau, si ce viitoare staruri in fotbal ar fi fost daca acest proces nu le-ar fi stricat viitorul saracutilor de ei. Hai nu zau!
Iar fata, vizibil afectata, a declarat ca initial ea nu ar fi raportat violul pentru ca nu isi dorea sa faca scandal si oricum se astepta ca toti sa dea vina pe ea.

Iata niste mesaje de pe twitter: „How dead is she?” „I wanna see the vid of u hitting her with your weiner.” „She looks dead lmao.” Fete o amenintau cu moartea si o agresau pe FB si twitter din cauza faptului ca a declarat violul si s-a ajuns la proces. Doua dintre ele au fost arestate si acum si ele pot ajunge la casa de corectie. E imbucurator ca politia s-a sesizat si nu doar au declarat ca nu vor tolera amenintarea si blamarea victimei, ci au trecut si la fapte.

De ce, societate idioata, sa dai vina pe o fata pentru ce i-au facut acei doi baieti? Sa spui ca daca nu ar fi baut, asa ceva nu s-ar fi intamplat? E ca si cum ai spune ca femeile sunt singurele care trebuie sa isi ia masuri de siguranta cand se afla in societate, pentru ca barbatii de la natura lor sunt niste violatori.

Baietii la proces au fost mai intai veseli, nerecunoscand nimic, lipsiti de remuscari, ba chiar dand vina pe ea ca s-a imbatat, au spus chiar ca fata si-a dat consimtamantul (WTF?!) pentru ca spre sfarsitul procesului unul dintre ei sa planga si sa spuna ca ii pare rau de ce a facut. Cam tarziu, monstrule.

In final, cei doi baieti au fost condamnati. R. va sta intr-o „juvenile detention facility”, cum erau la noi casele de corectie cel putin un an , iar M. va sta cel putin doi ani. Amandoi sunt minori si pana la 21 de ani nu vor fi pusi in inchisori de adulti.

Luati mai multe informatii de aici si de aici.

–––––––––––––––––––––––––––

Laci Green a reactionat imediat, de fapt de la ea am aflat si eu despre cazul asta:

Am dat si eu print screen la unele dintre comentarii, asta pentru ca as vrea sa comentez un pic pe marginea lor.

pig

Pentru inceput, avem aceasta creatura careia i-ar face placere sa violeze porci dezgustatori. Sa speram ca nu se va reproduce vreodata. Si acesta ar fi „the lowest of the low”.

rape neg 2

JustSiouxMe care avea niste argumente atat de bune mai sus, a ajuns sa faca o analogie intre o fata violata la o petrecere sau noaptea pe vreo alee intunecata si faptul ca el a luat un virus pentru ca si-a deschis emailul si nu avea antivirus. Vorbeste despre cum ar fi putut preveni daca avea „protection software”. Dar nu asta e nivelul de preventie care se cere fetelor, nu-i asa? Noua ni se cere sa nu ne plimbam noaptea singure pe strada si sa nu bem la petreceri. Cu alte cuvinte, e ca si cum lui i s-ar cere sa nu isi verifice emailul. Nu te duci pe net, nu iei virusi. Clar? Clar. Si care ar fi „the protection software” pentru fete, asa cum antivirusul e pentru PC? Why, e centura de castitate model electric, probabil. Care il electrocuteaza pe violator pana i se usuca si cade.
Sau poate sprayul paralizant sau un cutit, un pistol ca oricum in America poate sa isi cumpere oricine. Pai da, oameni buni. Asta e mentalitatea!

react pos2

Aici ar fi niste statistici, nu stiu cat de corecte sunt, dar fiinta in cauza pare ca stie ce spune. L-am pus aici pentru ca da niste cifre.

rape pos 7
rape pos 5

Aceste persoane sunt indignate pe buna dreptate. Cum e posibil sa stai si sa te uiti si sa nu sari in ajutorul ei? Cum e posibil sa nu ii opresti pe idiotii astia sau sa chemi politia? Chiar traim intr-o societate in halul asta de dezumanizata? Are we all going to hell?

rape pos 6
rape vict 2

Doua victime care au comentat la acest video, impartasindu-ne si noua presiunea la care sunt supuse daca recunosc o asemenea crima. Ai fi luata in serios mai mult daca nu ai fi pustoaica de liceu, nu? Altfel, sigur ai fost violata pentru ca ai cautat-o cu lumanarea; daca nu i-ai provoca, nu te-ar asalta, nu-i asa?

rape pos3

In final, acelasi JustSiouxMe este indignat pe buna dreptate ca barbatii ar trebui educati in privinta acestui tip de crime. Intr-adevar, nu trebuie sa ii spui unui barbat sa nu violeze. Dar poate, avand in vedere cate filme porno cu scenarii asemanatoare exista si cat de sexualizata e generatia 14-17, trebuie sa fie lamuriti oamenii ce e viol si ce nu e viol. Iar acesti oameni daca au macar putin respect de sine ar trebui sa fie revoltati ca au nevoie de lectii despre „cum sa nu violezi o persoana”.

–––––––––––––––––––––––––

Si ajung in sfarsit la lucrul despre care vroiam de fapt sa vorbesc, pentru ca singura educatie sexuala pe care ne-o face sistemul noua fetelor se refera la ciclul menstrual si metodele de contraceptie.

Deci, ce e violul? Orice act sexual ce presupune penetrare (definitie din SUA) FARA consimtamantul partenerului/ei.
Ce este CONSIMTAMANTUL? Consimtamantul, care trebuie sa fie si verbal, si non-verbal, este „da!”, „vreau asta!” spus clar, raspicat.
NU II DATOREZI NIMANUI NICIODATA SEX. Nici daca e prietenul tau, sau e cineva care ti-a dat un cadou scump sau te-a scos la un restaurant de fite. Nici daca ai flirtat cu el toata seara. Nici daca ti-a cumparat o bautura de la bar. Nici daca il cunosti.
In orice moment din zi sau din noapte, cand nu vrei sa faci sex, ai tot dreptul din lume sa spui NU! Si daca el, din acel moment te ignora si face cum vrea, se cheama viol. Culmea e ca majoritatea violurilor nici nu trebuie sa fie violente! Desi cateva vanatai in jurul gatului si incheieturilor mainii de obicei valoreaza mai mult la proces.

NU ESTE CONSIMTAMANT:
– tacerea partenerului(ei) – tacerea nu e o afirmatie
– cand partenerul(a) plange
– cand partenerul e beat de nu mai stie de el/ea
– cand partenerul(a) e drogat(a) de nu mai stie de el/ea
– cand partenerul(a) zice da sau nu cu jumate de gura
– daca partererul(a) e drogat sau beat dar e treaz si e posibil sa spuna da acum, desi in realitate nu ar face-o
– daca e adormit(a), in conditii fiziologice
– daca ieri ati facut-o dar acum nu mai vrei
– daca flirtezi, esti imbracat(a) provocator, esti gigolo/prostituata dar nu vrei
– daca esti amenintat(a)
…si altele.

Este important ca celelalte fete sa intervina atunci cand interventia lor nu le pune in pericol – de exemplu la petreceri, cu fetele care se imbata si sunt pe cale sa plece cu necunoscuti. Chiar daca fata aia poate ti-a furat prietenul sau te-a barfit, nu merita sa fie violata. Stick together! Fetele trebuie sa stie ca cineva este de partea lor, chiar daca acel cineva este doar vecina de la 5. Nu mai folositi apelativul „slut” pentru oricine si nu va mai mancati intre voi pentru nimicuri!

Este important ca societatea sa inceapa sa dea vina pe cine trebuie, pe baieti, nu pe fete. Intr-o societate ideala, o fata ar trebui sa mearga seara pe strada fara sa se teama ca va fi violata, jefuita sau omorata. Stim, aceasta societate e departe de a fi ideala din orice punct de vedere, dar macar justitia in cazuri din acestea cu oameni obisnuiti sa faca dreptate in mod obiectiv, si media sa se documenteze bine si sa arunce vina unde trebuie iar comunitatea sa fie alaturi de victima, nu de agresorii „baieti educati din familii bune” carora procesul asta „le distruge viata”.

Baieti si fete – amatori de easy sex, fiti foarte atenti! NU INSEAMNA NU!
Daca sunteti victime, ati fost agresati si nu aveti nici o vina! Aveti dreptul sa vi se faca dreptate si aveti dreptul recuperare si consiliere psihologica! Trebuie sa cautati si sa acceptati ajutor si sa credeti ca cineva acolo este de partea voastra! Raportati tot!