Inca o tragedie, oare cate ne mai trebuie?

Luni 20 ianuarie 2014, un avion ce transporta patru medici, o studenta si doi piloti a aterizat fortat intr-o padure din judetul Cluj; medicii aveau misiunea de a prelua un ficat al unui donator de 60 de ani cu accident vascular cerebral de la Oradea.

Medicul coordonator de transplant, dr. Victor Zota spune ca echipa medicală era condusă de medicul Radu Zamfir de la Fundeni şi formată din doctorii Valentin Calu de la Spitalul Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul „Sf. Maria” şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş. Studenta de la bord se numea Aurelia Ion si era in anul 5 la Facultatea de Medicina Militara, cu grad de sublocotenent. Copilotul se numeste Razvan Petrescu.
Pilotul care a murit este Adrian Iovan, un pilot iesit la pensie extraordinar care a fost fortat sa aterizeze fortat intr-o padure in munti, si ale carui manevre au salvat, in cele din urma, cinci dintre cei sapte pasageri (toti au supravietuit aterizarii).
Toti cinci au suferit fracturi, iar medicul chirurg Radu Zamfir a reusit sa contacteze telefonic pe Dr. Victor Zota ca sa ii spuna situatia si sa ceara ajutor, si pana au fost gasiti si-a pastrat sangele rece si a acordat primul ajutor ranitilor, in ciuda faptului ca si el suferise rani.

Si cu toate aceste elemente care ar fi putut actiona in favoarea lor, echipele de cautari ii gasesc abia dupa sase ore (de la 16:16 pana la 21:20, autoritatile si localnicii inainteaza haotic din cauza cetei; primul ajunge la ei un padurar), timp in care pilotul Adrian Iovan si studenta Aurelia Ion isi pierd viata – din cauza fracturilor, a pierderii de sange si a socului hipotermic.

Iar acum, unii oameni o sa se intrebe probabil – ce cauta o studenta la bord. Hai sa va explic cum sta treaba si de ce sunt atat de horifiata incat am decis sa scriu si un articol pe blog despre asta.
Stiti cine sunt studentii care se inscriu la SMURD si fac chestii de-astea? Sunt fix cei mai ambitiosi studenti din facultate. Sunt cei care, cel mai probabil vor alege medicina de urgenta si chirurgie – adica cei care salveaza vieti on daily basis, luand decizii rapid, fiind permanent stresati si sacrificandu-si viata sociala (si mai important, viata de familie) mereu pentru altii. Sunt oameni care invata de la 18 ani si pana la pensie, si poate si dupa.
Am si eu colegi si colege in serie pe care mi le puteam inchipui in locui Aureliei si cu atat mai groaznic mi se pare din aceasta lumina totul. Am vazut si niste poze cu ea pe net si mi-am dat seama pur si simplu din cateva cadre cu ea in halat ce fel de persoana era. Este oribil, oribil modul in care a murit si cat de mult a suferit.
Eu nu stiu cata inima sa ai, sa te duci peste biata ei familie ca sa le iei tu interviu. Sunt sfasiati de durere.

Iar „lectia” pe care o invata acum studentii este una deprimanta: student ambitios, studios si curios – tara te vrea mort. Nu te mai sui in nimic. Nu te mai duce nicaieri. Sezi bland in UPU, ca se invata si acolo.
(omorati-le ambitia de pe acum, sa vedem cine se baga sa va mai salveze vietile in viitor.)

Incredibil faptul ca, se pare, mai avem nevoie de inca o tragedie pentru a…ce? Se va schimba ceva?
Nu mai vreau sa comentez timpul mare de mobilizare a autoritatilor si de gasire a auronavei, asa ca –
Dumnezeu sa ii odihneasca pe Aurelia Ion si Adrian Iovan! 😦

Link cu mai multe informatii: http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/o-aeronava-care-a-plecat-de-la-bucuresti-spre-oradea-s-a-prabusit-in-judetul-alba.html

Fractura de epifiza distala radiala pe os osteoporotic este anime-ul meu preferat!

Sau cum sa treci printr-o prezentare a lucrarii de diploma fara sa screw it up.

Indrumatoarea mi-a spus: prefa-te ca e un anime pe care il prezinti unei comisii. Eu nici nu m-am mai gandit ca e un anime, dar mi-am iubit tema, ca sa spun asa: my baaaaby!!!, si probabil asta s-a vazut.
Da, a fost bebelusul meu timp de un an si un pic, si ajungi sa il iubesti la sfarsit!

Cand am ajuns in fata lor, nimic nu a mai contat. M-am consumat putin inainte sa intru in sala; nu e chiar usor sa fii prima care prezinta cu colegii in sala (damn it, nume de familie care incepe cu „Ba”), pentru ca avusesem fix o zi ca sa imi fac/repet/invat prezentarea, si de asta credeam ca stau mai prost decat toti ceilalti si o sa ma fac de ras. Nici macar nu imi era frica de comisie sau de intrebarile lor – doar de cum as fi putut sa o dau in bara. But, to my susprise, prezentarea a iesit chiar bine! Nu m-am incurcat, nu m-am balbait, nu mi-a tremurat vocea, a iesit ca la cea mai buna repetitie a mea si la sfarsit m-au si felicitat membri comisiei. Comisia (ortopedie + radiologie) a fost cu adevarat alcatuita din trei domni si o doamna. Sa tot dai examen cu dumnealor! Si am luat 10.
Am ramas putin socata, pentru ca pentru mine examenele si prezentarile orale de obicei sunt o corvoada si nu se termina ok, so this is a big step forward si ma simt mult mai increzatoare pentru viitoarea prezentare (mda, rezidentii fac multe prezentari, o sa lucrez cu powerpoint-ul ala pana o sa imi iasa pe nas).

So anyway, yours trully e acum doctor medic. E cu adevarat halucinant cat de repede au trecut acesti sase ani. Aproape imi pare rau sa imi iau la revedere de la colegii mei (oameni deosebiti), dar promisiunea ca o sa facem reuniuni dupa rezi mi-a mai redus din regret.

In cateva zile avem ceremonia de terminare a facultatii si in ziua urmatoare balul. Iar yours trully a facut filmul cu pozele pentru seria mea, si cred ca va fi unul dintre cele mai bune (suntem 12 serii). I can’t wait to bask in the glory of crushing every other video maker there. *evil grin*
Sper doar sa rezist cu stoicism cand vad vreun video facut asa, sa fie, fara nici un fel de sincronizare si plin de greseli (ce sa faci, acum sunt „experta” in editare!).
Believe it or not, eu am facut si beat sync, si lyrics sync in video-ul meu. Da, atat de nebuni suntem noi, seria 2! Si cred ca in seara de 2 oct il pun si pe youtube, si link aici, so look forward to it!

Edit – iata opera de arta!

De la infectia HPV la cancerul de col uterin – informatii pentru toti

Infectia este data de Papilomavirus (HPV), dupa cum stie toata lumea acum.
Multe femei contacteaza virusul la un moment dat in viata lor, dar 80% o epureaza in mod natural. 20% fac infectia. Dintre ele, o parte dezvolta leziuni displazice si altele nu. Din cele cu leziuni displazice, o parte fac leziuni precanceroase.

Prezervativul ofera protectie doar in procent de 80% impotriva acestui virus, iar contactul care o transmite poate fi si mana-organ genital.

De la infectie la cancer trec in general 8-13 ani, foarte rar se fac rapid – in 2-3 ani. De aceea, un screening (frotiu Babes-Papanicolau) realizat o data la 2 ani, dupa inceperea vietii sexuale va avertizeaza din timp si tratamentul e rapid si foarte putin traumatic.
Acesta consta intr-un examen intern cu prelevare de celule ale colului uterin cu ajutorul unei periute. Prin examinarea la microscop se pot detecta cu precizie celule atipice care pot sugera presenta unei leziuni premaligne sau maligne.
Pentru femei cu test anterior negativ, se poate repeta dupa 3 ani. Daca testul e pozitiv de leziune displazica, testul se poate repeta la 6 luni, nu mai devreme. O leziune se poate scoate prin conizatie cu ansa (un fel de lasou care scoate bucata din colul uterin lezata) chiar si in cabinetul ginecologului, e foarte simplu.

Despre HPV:
– tulpinile 16, 18 dau cam 70% dintre cancere
– tulpinile 31, 45 ar fi cam pe locul 2 si dau adenocarcinoame
– tulpinile 6, 11 sunt non-oncogene si dau leziuni de tip condilom (benigne)
HPV, pe langa cancer de col uterin poate da si cancer de vagin, vulva, ano-rectal sau oro-faringian, in functie de – va imaginati voi ce.

Persoanele la risc sunt:
– marile fumatoare
– persoane care iau pilula anticonceptionala – se pare ca estrogenii stimuleaza replicarea celulara
– femei a caror infectie cu tulpini oncogene persista peste 35 de ani

Acum, despre vaccin si de ce se face el.
A fost introdusa o campanie de vaccinare fara prea mare succes pentru ca oamenii s-au temut: e sigur sau are efecte adverse? sigur nu face boala de la vaccin? sigur protejeaza vaccinul? fac astia experimente pe noi?, in special pentru ca targetul era fetele de 9-14 ani, pentru ca se considera ca in Romania fetele isi incep viata sexuala in medie de la 14 ani.

Exista doua vaccinuri care sunt egale ca valoare.
Unul dintre ele are 2 tulpini: 16, 18 (deci ar acoperi doar 70% dintre cazuri) iar al doilea are patru tulpini: 16, 18, 6, 11, deci include 70% dintr cazurile de cancer si leziunile benigne tip condilom. In viitor se va fabrica un vaccin care include si tulpinile 31, 45 dar se pare ca in practica s-a constatat ca anticorpii pentru 16, 18 sunt eficienti si impotriva tulpinilor 31, 45.

De ce este necesar totusi vaccinul? Nu ne imunizam noi si singuri?
Din pacate, nu. HPV patrunde prin leziuni ale mucoasei in straturile profunde ale epiteliului. Genomul viral se leaga la ADN-ul celular. Celulele cresc, sunt exfoliate si are loc reinfectia si asa mai departe. Virusul nu genereaza viremie (virusi in sange) si din cauza aceasta sistemul imun al organismului practic nu este alertat.
Vaccinul realizeaza un nivel al anticorpilor considerat optim pentru a ne raspunde infectiei. Anticorpii raman in sange si migreaza la nivelul mucoasei vaginale si ano-rectale. Efectul vaccinarii apare peste cativa ani, de aceea se recomanda vaccinarea inaintea inceperii vietii sexuale.
Cu toate acestea, si persoanele care si-au inceput viata sexuala si s-au infectat cu o tulpina se pot vaccina daca doresc, pentru ca vaccinul le va proteja de celelalte tulpini.

Nu am sa va spun sa vi-l faceti sau sa nu vi-l faceti. Voi decideti ce faceti, vorbind cu ginecologul sau medicul de familie si veti lua decizia cantarind cu atentie riscurile si beneficiile.
Dar este necesar sa va faceti un test de screening Papanicolau la 2 ani sau la 3 ani. Cancerul de col uterin este unul dintre putinele care poate fi diagnosticat rapid si tratat din stadiu incipient foarte usor si eficient, si ar fi si pacat sa va pierdeti mama sau sora sau fiica cand o tragedie se poate preveni atat de simplu.

Multa sanatate!

Tendinita (?) sau „am patit-o si eu cu genunchiul”

Pe urmele Mirelei si Dorianei, am patit-o si eu cu genunchiul.

De vreo saptamana, stand la calculator, dupa o vreme aparea o senzatie de durere foarte slaba/jena la genunchiul drept spre partea mediala. Stateam cu genunchiul intors spre interior si imi trecea.
Peste 3 zile, statul asa nu a mai mers. Am trecut la flexie-extensie si imi trecea.
De 4 zile senzatia ramanea cam toata ziua, mai putin dupa ce urcam scari (am facut stagiul asta la etajul 8; ain’t it marvelous?).
Am dat cu Fastum Gel and it didn’t work.
Nu am cazut, nu imi amintesc sa ma fi lovit in vreun fel. Dar cateodata in masina de Chiajna stau cu picioarele in pozitii mai ciudate pentru ca e aglomerat si trebuie cumva sa intram toti.
Ieri i-am „raportat” mamei situatia si azi am mers la tata sa imi faca radiografie, dupa examen.

Tata m-a intampinat cu „ce faci, ai veni? Chiar vrei sa faci radiografie?” and I was like „asta ar fi a treia radiografie din viata mea, si da VREAU!!!”
Dupa care el, mai in lehamite, m-a condus la noua locatie, probabil sperand in gandul lui sa nu o gaseasca pe asistenta, ca sa ma poata expedia acasa – dar ghinionul lui e ca era si era atat de libera! adica doar cu un singur pacient in fata mea si nimeni dupa mine.

Am facut radiografia imbracata! (cica la astea de genunchi nu e nevoie sa te dezbraci, a fost super!) si apoi am plecat pentru ca aveam de facut cumparaturi pentru mama pentru parastas, tot ce a uitat ea sa ia in aceste ultime 3 zile. Tata mi-a zis ca vine cu radiografiile (fata, profil) acasa.

Si l-am asteptat cu nerabdare sa vina, ca sa imi vad si eu genunchiul. Si a venit fara ele *straight face*. Si mi-a zis ca sunt normale.
La care eu: aha. What’s next? RMN?
La care el s-a uitat la mine ca si cum as fi fost picata din luna. It’s ECN’s fault, papa. Francezii pot visa la RMN-uri cat doresc ei, pentru ca au cu ce.
Mama si-a dat si ea cu parerea: la reumatolog. La internist. Me: rolled eyes.
Tata: ecografie. E vreo tendinita.

(La care eu, in gand: il durea mana sa imi faca ecografia atunci pe loc, daca tot stia el ce stia? Acum va trebui sa ma deplasez din nou acolo pentru ecografie si nu stiu daca voi avea timp pana vinerea viitoare. Like: wtf? vreau sa ma tratez now. DIAGNOSTICATI-MA!!!)

Le siiiigh.

–––––––––––––––––––––––––––––––––-

VA URMA.

Aschie in ochi la UPU

Nu inveti cu adevarat despre ce se intampla la unitatea de primiri urgente pana nu experimentezi chestia asta pe pielea ta, ca pacient sau insotitor. In cazul meu, insotitor. In cazul Ralucai, pacient.

UPU-photo-11

Dar hai sa luam povestea de la inceput.

Mama m-a trezit din dulcele somn de dupa-amiaza ca sa imi spuna ca surorii mele i-a sarit o aschie de lemn in ochi, si ea trebuia sa cumpere mancare pentru parastasul lui tataie asa ca nu putea sa mearga cu Raluca la spital.

Eu initial am protestat pentru ca imi era foarte somn si aveam chestii de facut azi, dar cand am auzit aschie de lemn m-am gandit automat la cursul de traumatisme oculare de azi si mi-am zis: hait!

So, m-am imbracat cat am putut de repede, m-am dus la tata la policlinica sa imprumut abonamentul de metrou (al meu era la Raluca) si am stat in statie la masina de Chiajna, asteptand sa vina. Incepuse sa ninga si se facea frig si imi simteam picioarele reci in cizme (las ca ma incalzesc in masina). Mercifully, am prins loc jos, aveam si castile, si ascultam muzica in timp ce ma gandeam ce fel de om sa fii sa nu mergi cu copilul la spital si sa delegi pe altcineva pentru ca tu sa mergi la cumparaturi, ca cica „de maine vine vijelia si nu mai ajung eu acolo”. Which probably won’t happen.

In tot acest timp (si a durat a lot, trust me), sora mea saracuta statea si se plictisea si ma astepta la metrou.

Am ajuns intr-un tarziu la ea (la 1 ora si jumatate dupa „nefericitul eveniment”) si luand-o de o trotita, am mers impreuna spre spitalul Municipal/Universitar, cum vreti sa ii spuneti. Ala mare de la Eroilor, poarta in poarta cu Facultatea de Medicina si Farmacie Carol Davila.

Am intrat pe la intrarea dinspre facultate, pe unde intru si dimineata. Dar ce diferenta intre then and now! Bodyguardul de la usa mi-a trantit usa in nas a cerut sa imi vada trimiterea (evident nu aveam una) si i-am spus ca sunt studenta si i-am aratat carnetul de student. Cu greu m-a lasat sa intru. De maine nu il mai salut, scarba.

Am mers cu Raluca vitejeste pana la etajul 8 (din fericire, am prins lift) si acolo – surpriza (?) toata sectia era pustie, in afara de aferentul pacient plictisit care mergea pe culoare. Planul meu era sa o bag pe Raluca imediat la cineva, fiind studenta, no? Dar camera de garda de acolo era incuiata si numai niste asistente mai circulau. Duuude…

In fine, am stat pe acolo, asteptand sa vina cineva, cam o jumate de ora (deci erau deja 2 ore cu aschia aia in ochi) si apoi mama a sunat-o pe o doctorita fosta colega a lui tata care lucra la radiologie, si vorbind cu ea la tel ne-a dat ideea sa merge la UPU la etajul 1…si sa intram prin hol.
Acolo am vazut: radiologie, ginecologie, obstetrica, ortopedie and nothing else.
Dupa inca 10 minute pe acolo, pe mine ma apucasera nervii iar mama imi dadea tel din 10 in 10 minute, fara sa ma jute cu nimic, ba mai rau ma enerva (daca ai timp sa suni, de ce nu esti aici?!). In fine, am vorbit cu o tipa care astepta acolo si ea a zis ca a venit de la triaj. Triaj, that’s right!
(clearly, creierul meu nu mai functiona dupa ce fusese intrerupt brutal din somn)

UPU-photo-2

Am ajuns la receptie, de acolo la triaj unde o tanti foarte amabila ne-a facut fisa si a spus ca „nici o problema, si-asa oftalmologii stateau degeaba” – adica, pe vremea asta oase rupte, accidente de masina si boli cronice acutizate ajung la UPU.
Am mers la receptie, unde thankfully nu ne-a certat (prea tare) pentru ca Raluca nu avea buletinul la ea. Ne-a trimis la urgente minore si steateam noi ca niste mimoze cu foile in mana pana ce niste insotitori ne-au spus sa dam foaia la bodyguard (like, pe bune?!); eu nu i-am ascultat. Cum adica sa dau foaia la bodyguard? Nu vedeam logica.

Si apoi a iesit o doctorita care ne-a vazut si a luat foaia, a dat-o la bodyguard spunand cui sa i-o duca, iar insotitorii de pe scaune „noi le-am zis sa i-o dea lui, dar nu ne-au ascultat” la care mie imi venea sa imi dau ochii peste cap, dar nu am facut-o pentru ca eram deja in spital de 45 de minute and I wanted it all to f***ing end.

In 5 minute a iesit o asistenta care i-a facut Ralucai xilina in ochiul stang dupa ce a intrebat-o ce are in ochi (Aschie de lemn. Lucrezi in tamplarie? Nu, am trecut pe langa un santier). A intrat la loc in UPU si s-a intors cam in 3 minute, dupa care a luat-o pe Raluca si eu am ramas afara.

Acolo, din ce mi-a povestit Raluca, au cautat-o cu un ac (corpii straini superficiali se scot cu un ac si se face xilina – anesteziant in ochi pentru orice manevra care implica atingerea ochiului).
Au vazut si ele ca deja iesise aschia, si facuse o mica inflamatie / conjunctivita acolo, asa ca Raluca o sa isi puna niste picaturi in urmatoarele 4 zile. Ne-a scris o reteta.

Am plecat de acolo fericite si am infruntat cu mult curaj ninsoarea si vantul de afara. Intre timp, mama a revenit cu telefoane si am tot vorbit pana si in masina de Chiajna. I-am multumit si colegei lu tata, care mi-a explicat ca e mandra ca m-am descurcat singura cu Raluca, si ca trebuie sa invat.
Eu in schimb ma gandeam la oboseala mea, la faptul ca mai aveam deva de facut si vroiam sa si invat pentru examenul de vineri, asta e, iar acum sunt atat de obosita incat abia ma ridic de pe scaun, si scrisul acestui post este un considerabil efort intelectual.
Dar corneea neafectata a Ralucai este mai importanta decat toate aceste lucruri.

Mama acasa m-a multumit ca am ajutat-o. Eu nu consider ca pe ea am ajutat-o. Pentru Raluca am facut asta, pentru ca she’s my sister si pentru ca nu vroiam sa ajunga ca in imaginile din cursul meu. Si sper ca intr-o zi si mama sa puna sanatatea celor in viata din familia ei deasupra sanatatii vecinilor, a celorlalti pacienti si a shoppingului pentru parastas. Speranta moare ultima.

50 de scaune incatusate (50 shades of bullshit)

Dramaturgie dupa…seria X de studenti care studiaza o oarecare materie intr-un oarecare spital respectabil. Sa se ridice cortina!

scaune incatusate

Cartea 1: 50 de scaune…gri (?)

Sunt acolo, sunt pliate si sunt inlantuite. Iar studentii de uita cu jind la ele, urcandu-se pe banci si stand in ciuci sub cuier. Toti intarziatii isi blesteama zilele, nestiind de ce acele scaune stau asa acolo in loc sa fie folosite. Ies din „sala de curs” mai tristi, jurand ca a doua zi sa ajunga primii ca sa prinda loc jos, in (putinele) banci duble.
Relatia noastra cu scaunele este platonica si de la distanta.

Cartea 2: 50 de scaune mai intunecate.

Unii se gandesc cum sa sparga lacatul. Intre timp, am aflat misterul – scaunele incatusate apartin unei sectii care…bineinteles, isi mai tine din raportul de garda. But they are o sectie bazata. Si noi ramanem cu buza umflata. Adica, ne dovedim inteligenta carand bancile de asteptare de pe hol, lipsind selectiv si stand, iar, pe banci.
Relatia noastra cu scaunele ramane o pasiune trecatoare. Le facem poze si asteptam vremuri mai bune.

Cartea 3: 50 de scaune incatusate/descatusate.

Si lacatul…se deschide…si lantul cade, teasingly…alunecand, parca vrea sa smulga o ultima mangaiere a barilor metalice ale scaunelor (care nu sunt de lemn)…si maini avide, calde si iubitoare apuca cate un scaun…si posterioare obosite dupa urcat la etajul 8 se aseaza pe ele…si gurile satisfacute suspina…si totul e perfect!
…si era numai un vis.
Scaunele raman acolo, privindu-ne cu 50 de nuante de dispret.

„We’re too good for you, studenti de anul 6 nenorociti!”