Bratari noi!

(realizate in ultimile 4 zile una dupa alta, spre disperarea mamei mele)

Prima bratara inceputa a fost cea cu golden snitches; pentru ca vroiam sa nu lucrez ceva dificil, am ales modelul cu mai putine fire si l-am terminat in aceeasi zi, in aproximativ doua ore. De data asta mi-am luat lac de unghii transparent fara nici un fel de sclipici si am finisat-o frumos.

Bratara snitches

Inceputa in aceeasi zi, bratara cu paws pentru sora mea care m-am batut la cap ca „de ce le fac altora si ei nu”? Modelul si culorile sunt alese de ea. Eu personal as fi ales culori mai apropiate de animalul respectiv, care nu va fi niciodata albastru. Dar pentru ea, urmele albe sunt urme de faina, si albastrul e probabil…un covor?

Bratara paws

Dupa ce am terminat bratara ei, am inceput sa lucrez la my pride – bratara cu Ravenclaw, care insemna 3 culori. Pentru a sti cum sa introduc a treia culoare, am invatat din acest tutorial, pe care il pun aici pentru altii care au avut aceleasi dificultati ca si mine:

Si asa a iesit bratara:
Bratara Ravenclaw

Si asa arata mana mea astazi:
Bratara la mana

Si am asta in plan in weekend/saptamana viitoare:
53107 n

Losing Touch, finally cica gata.

So, o sa vina ziua tatalui meu in curand, asa ca am decis acum o luna sa use the excuse ca sa termin cartea inceputa in noiembrie la NaNoWriMo si sa ii ofer prima mea creatie literara (pe care probabil nici nu o va citi vreodata pentru ca e scrisa in engleza) drept cadou. Zis si facut.
Am scris si am corectat cartea aia cat am putut eu de bine (adica mai sunt probabil o multime de greseli dar pe cele majore le-am corectat), si am paste-at chestia in fisierul pre-formatat Word template downloadat de pe site, de marimea care mi s-a parut mie convenabila. 440 pg are cartea!
Marginile sunt ok, dar am boala pe page breaks, pentru ca numerotarea nu a iesit cum trebuie si se vede titlul cartii in header pe o pagina care ar fi trebuit sa fie goala, dar na. Chiar trebuie sa invat sa umblu la documentele word deja formatate. 😦
Gata, data viitoare le formatez eu!

Singura piedica pe care am intalnit-o pe CreateSpace la publicare a fost coperta. Coperta aia nu mi-a fost aprobata in nici un fel si chip cat am lucrat-o pe site direct cu Cover Creator, mereu citeau in stele margini albe…abia dupa ce am luat template-ul din nou, l-am cropuit si am refacut coperta, a mers. Phew. Am pierdut 3 zile cu copertile respinse, dar macar am reusit!

Done again1

Cartea inca nu va fi publica, adica nu poate fi luata de altcineva in afara de mine. So am comandat doar aceste cinci copii garantate de codul de castigator NaNo din mai multe motive:
1. nu am corectat-o/editat-o bine; a trebuit sa ma grabesc ca sa nu imi expire codul (cheltuielile de publicare nu se platesc, doar transportul) + nu sunt chiar extrem de stapana pe limba engleza – gramatica si altele, si descrierile mele sunt cam weak.
2. am folosit ISBN gratuit de la ei; as prefera sa imi cumpar eu un ISBN cand o voi publica pe bune, astfel incat sa fie cu adevarat self-publishing si sa imi pastrez toate drepturile. Pot sa imi cumpar ISBN „international” de pe Lulu cu 34$ si in pachet intra si o distributie mai larga.
3. nu am reusit sa termin povestea in acest volum; voi scrie continuarea la NaNo 2014, pentru ca mi-am planuit deja ce voi scrie in 2013. Si am facut si coperta (provizorie).

A 13a cioara frontA 13a cioara back

Si pe asta o sa o public cu ISBN de Romania luat gratuit de la Biblioteca Nationala. Se pot lua cate 2 pe an. In cazul meu vor fi, probabil, pentru format paperback si format ebook.

So yeah, Losing Touch va mai trece o data printr-un proces de re-re-corectare de greseli, si apoi va fi publicata cumva cu putin timp sau in acelasi timp cu A Touch Rekindled, ca sa nu ma bata lumea la cap, pentru ca am lasat un cliffhanger sadic de tot si multe intrebari fara raspuns.

Fiinta „gateste” pulpe de pui pe gratar [cu poze]

Asta am pus-o asa, doar pentru lulz, ca toata lumea stie sa puna niste pulpe pe un gratar.
However, combinatia mea preferata de condimente este sare grunjosa + piper cu usturoi. Nu ca vreau sa fac reclama, dar nah.

DSCF6285

Si acum fac chestia cu „before” si „after”. Ca sa aveti la ce saliva.

Gratarul nostru e constituit astfel incat partea de jos e usor adancita, ca o tavita, si in ea se pune cam un ibric/o cana de apa. Pulpele eu le asez asa:

DSCF6290

Si dupa aproximativ o ora:
DSCF6292

Va spun cu mana pe inima ca au fost delicioase!XD

Fiinta gateste mucenici fierti [cu poze]

Mama a plecat de dimineata la biserica cu pomana, fiind Sambata Mortilor, si mi-a lasat mie sarcina sa fac mucenicii fierti. Mi-a pus toate ingredientele intr-o punga si mi-a zis sa ii fac cu bunica.
Prin urmare, am cautat reteta pe internet.
Pe bunica din pacate nu pot sa contez. Cand am intrebat-o in trecut ceva la o tocanita mai rau m-a incurcat. De fiecare data cand imi zicea, imi zicea altfel.

So, am gasit eu vreo 4 retete pe prima pagina de google si m-am uitat prin alea, combinandu-le pana a iesit ceva ce mergea cu ingredientele mele:

DSCF6266 (apropo, imi place la nebunie poza asta!)

So, iata minunata reteta:

Ingrediente
2L apa
500 g mucenici
300 g zahar
3 linguri miere
coaja rasa de la 1 lamaie
2 fiole esenta de rom
4 plicuri zahar vanilat
300 g samburi nuca
1 lingurita scortisoara
un praf de sare (adica cat iei o data cu 3 degete)

DSCF6265

Mi-am pregatit cuminte suprafata de lucru, am masurat zaharul cu un pahar gradat si mi-am pus apa (2,5 L ca sa aiba de unde sa se evapore) la fiert impreuna cu zaharul tos, zaharul vanilat si un praf de sare si am amestecat putin cu lingura de lemn. Cand a inceput sa fiarba, am pus mucenicii.

DSCF6268

Acum, ideal e sa ti-i faci in casa, cu mana sau cu o forma speciala, sa ii lasi o zi sa se usuce si apoi sa ii gatesti. Din lipsa de timp, insa, mama a preferat sa ii cumpere.

DSCF6269

In timp ce asteptam ca mucenicii sa fiarba (fusesem avertizata ca va dura cam o ora), am taiat miezul de nuca. El nu trebuie taiat foarte fin. Un sfert de nuca se taie in 3-4 parti, cam asa.

DSCF6267

Apoi am gasit un fel de hibrid de lamaie cu portocala prin casa si am ras-o pe aia. Eu credeam ca o sa am cu ce lucra, dar sora mea e mare amatoare de lamai si a ras tot.

In timp ce mucenicii fierb, trebuie sa fie amestecati din cand in cand cu lingura, dar incet, cu grija ca sa nu se rupa. Ai mei s-au rupt oricum, dar asta nu mai conteaza:)) O sa gasiti scris peste tot ca se amesteca pentru a nu se lipi intre ei, dar nu asta e problema: ei se lipesc de peretii vasului, de fapt. Si e greu sa ii dezlipesti!
Practic, trebuie sa fii pe langa foc tot timpul.

Dupa ce am terminat cu miezul de nuca si lamaia-portocala, m-am cinstit si eu cu o cana de Pepsi:
DSCF6273

Apoi m-am dus sa ma mai plimb pe afara cate un minut doua, pentru ca apoi sa revin langa foc sa mai invartesc putin in oala. Am trecut pe langa pisica insurgenta care acum e gravida,
DSCF6274
pe langa motanul insurgent care dormea la soare, pe masuta de plastic de pe veranda,
DSCF6276
pe langa pisica familiei – Kitty, care le pusese gand rau la amandoi,
DSCF6278
pe langa tata care taia ramurelele copacilor ca sa ajute circulatia sevei si cresterea lor,
DSCF6279
pe langa brandusele care au iesit acum cateva zile,
DSCF6280
si pe langa Patratica, za bat-dog care are niste probleme de sanatate si i s-a facut o injectie azi.
DSCF6282

Cam dupa o ora, timp in care am mai adaugat niste apa, mucenicii au ajuns aproape bine fierti, si atunci a venit momentul sa adaug mierea, coaja de lamaie-portocala, miezul de nuca si scortisoara. Am invartit bine si am mai asteptat un timp, apoi am inchis focul. La sfarsit se adauga si romul.

DSCF6284

Am constatat ca, din cauza dimensiunii mici a vasului, mi-a iesit un fel de terci – adica nu lichid. However, a fost bun! Iar data viitoare voi folosi un vas de cel putin 4L capacitate.

Mi-am facut si eu un breloc!

Pozele sunt horrible pentru ca nu sunt un fotograf bun de obiecte mici si foarte mici, so…asta e. Le-am selectat si eu pe cele mai bune.
Tutorial nu am facut, dar o sa spun cate ceva despre „procesul creativ”, pentru ca – observati – de obicei sunt multe tutoriale cu lucruri dragalase gen ciocolata, dulciuri, mancare japoneza (onigiri), dar foarte putini iti explica cum sa creezi personaje din lut polimerizat Fimo cu intarire la cuptor.

DSCF6235

Mai intai i-am facut capul, dintr-o bucata de lut crem, modelat ca o sfera. L-am aplatizat putin. in locul unde venea gatul am facuut o mica gaura cu o scobitoare. Am rupt capetele unei alte scobitori si am pus-o deoparte.
Apoi am facut trunchiul/toracele, de culoare alb – camasa. Am infipt-o in scobitoare dupa ce am dat cu putin aracet pe scobitoare (eh, va trezeste amintiri, nu? yup, inca se mai gaseste prin librarii). Apoi am facut picioarele-pantaloni, din nefericire din singurul gri pe care il am: griul cu sclipici si le-am alipit la scobitoare. Scobitoarea a fost acum complet acoperita.

DSCF6238

La picioare i-am atasat niste gogoloaie negre-pantofii.
Apoi i-am lipit doua triunghiuri albe lunguiete la camasa – guler si i-am facut si cravata – gri, pe care am pictat-o dup-aia.
apoi i-am facut „za cloak”, pe care numai Dumnezeu stie cum am reusit sa o fac asa de subtire fara sa se rupa lutul:P Si apoi i-am atasat bratele cu lut negru si gogoloaiele de lut crem.
La sfarsit i-am facut parul maro inchis, pentru ca in cannon se foloseste „sable hair”.

DSCF6234

(Singura poza care iese bine e fix aia in care sta cu spatele. Mersi, Murphy!)

Apoi am mai facut acolo Jurnalul, on a whim, desi nu era programat – si nici nu m-am gandit sa ii fac bagheta, s-ar fi rupt imediat:P I-am trecut o sarma cu ochi la capat prin cap, dupa ce am dat-o in prealabil cu aracet. Sa nu cada, totusi, pentru ca acea sarma avea sa sustina intreaga greutate a lui Tom cel de lut.

L-am pus la cuptor 30 minute si l-am scos. I-am pictat fata, cravata (dungile verzi) si i-am scris TMR pe Jurnal cu vopsea acrilica. Dupa ce s-a uscat, l-am dat cu glazura si l-am atarnat cateva ore. Apoi am atasat lantul de la un breloc mai vechi si voila! Coolest thing ever. Il port la chei de o luna si nu a patit nimic. ^_^

In incheiere, va las cu un tutorial ca lumea care o sa va ofere o idee mai amanuntita asupra ce se poate face cu lut polimerizat, niste unelte si multa imaginatie!

Ma chinuie talentul din nou!

Ia priviti cum am ornat eu salata Boeuf pe care mama s-a chinuit atat sa o faca:

DSCF6240

Chestia aia din centru reprezinta extraterestrii de pe Planeta X care ar fi trebuit sa aduca sfarsitul lumii, dar nu l-au adus. Cum, nu ati auzit care e treaba cu planeta X? Luati de-aici explicatie!

Asa, revenind.
Inca doua poze, zoom-uri pe text ca sa stiti ca in casa mea canta si cainele, si pisica.

DSCF6241

DSCF6242

Ce ziceti?

Aschie in ochi la UPU

Nu inveti cu adevarat despre ce se intampla la unitatea de primiri urgente pana nu experimentezi chestia asta pe pielea ta, ca pacient sau insotitor. In cazul meu, insotitor. In cazul Ralucai, pacient.

UPU-photo-11

Dar hai sa luam povestea de la inceput.

Mama m-a trezit din dulcele somn de dupa-amiaza ca sa imi spuna ca surorii mele i-a sarit o aschie de lemn in ochi, si ea trebuia sa cumpere mancare pentru parastasul lui tataie asa ca nu putea sa mearga cu Raluca la spital.

Eu initial am protestat pentru ca imi era foarte somn si aveam chestii de facut azi, dar cand am auzit aschie de lemn m-am gandit automat la cursul de traumatisme oculare de azi si mi-am zis: hait!

So, m-am imbracat cat am putut de repede, m-am dus la tata la policlinica sa imprumut abonamentul de metrou (al meu era la Raluca) si am stat in statie la masina de Chiajna, asteptand sa vina. Incepuse sa ninga si se facea frig si imi simteam picioarele reci in cizme (las ca ma incalzesc in masina). Mercifully, am prins loc jos, aveam si castile, si ascultam muzica in timp ce ma gandeam ce fel de om sa fii sa nu mergi cu copilul la spital si sa delegi pe altcineva pentru ca tu sa mergi la cumparaturi, ca cica „de maine vine vijelia si nu mai ajung eu acolo”. Which probably won’t happen.

In tot acest timp (si a durat a lot, trust me), sora mea saracuta statea si se plictisea si ma astepta la metrou.

Am ajuns intr-un tarziu la ea (la 1 ora si jumatate dupa „nefericitul eveniment”) si luand-o de o trotita, am mers impreuna spre spitalul Municipal/Universitar, cum vreti sa ii spuneti. Ala mare de la Eroilor, poarta in poarta cu Facultatea de Medicina si Farmacie Carol Davila.

Am intrat pe la intrarea dinspre facultate, pe unde intru si dimineata. Dar ce diferenta intre then and now! Bodyguardul de la usa mi-a trantit usa in nas a cerut sa imi vada trimiterea (evident nu aveam una) si i-am spus ca sunt studenta si i-am aratat carnetul de student. Cu greu m-a lasat sa intru. De maine nu il mai salut, scarba.

Am mers cu Raluca vitejeste pana la etajul 8 (din fericire, am prins lift) si acolo – surpriza (?) toata sectia era pustie, in afara de aferentul pacient plictisit care mergea pe culoare. Planul meu era sa o bag pe Raluca imediat la cineva, fiind studenta, no? Dar camera de garda de acolo era incuiata si numai niste asistente mai circulau. Duuude…

In fine, am stat pe acolo, asteptand sa vina cineva, cam o jumate de ora (deci erau deja 2 ore cu aschia aia in ochi) si apoi mama a sunat-o pe o doctorita fosta colega a lui tata care lucra la radiologie, si vorbind cu ea la tel ne-a dat ideea sa merge la UPU la etajul 1…si sa intram prin hol.
Acolo am vazut: radiologie, ginecologie, obstetrica, ortopedie and nothing else.
Dupa inca 10 minute pe acolo, pe mine ma apucasera nervii iar mama imi dadea tel din 10 in 10 minute, fara sa ma jute cu nimic, ba mai rau ma enerva (daca ai timp sa suni, de ce nu esti aici?!). In fine, am vorbit cu o tipa care astepta acolo si ea a zis ca a venit de la triaj. Triaj, that’s right!
(clearly, creierul meu nu mai functiona dupa ce fusese intrerupt brutal din somn)

UPU-photo-2

Am ajuns la receptie, de acolo la triaj unde o tanti foarte amabila ne-a facut fisa si a spus ca „nici o problema, si-asa oftalmologii stateau degeaba” – adica, pe vremea asta oase rupte, accidente de masina si boli cronice acutizate ajung la UPU.
Am mers la receptie, unde thankfully nu ne-a certat (prea tare) pentru ca Raluca nu avea buletinul la ea. Ne-a trimis la urgente minore si steateam noi ca niste mimoze cu foile in mana pana ce niste insotitori ne-au spus sa dam foaia la bodyguard (like, pe bune?!); eu nu i-am ascultat. Cum adica sa dau foaia la bodyguard? Nu vedeam logica.

Si apoi a iesit o doctorita care ne-a vazut si a luat foaia, a dat-o la bodyguard spunand cui sa i-o duca, iar insotitorii de pe scaune „noi le-am zis sa i-o dea lui, dar nu ne-au ascultat” la care mie imi venea sa imi dau ochii peste cap, dar nu am facut-o pentru ca eram deja in spital de 45 de minute and I wanted it all to f***ing end.

In 5 minute a iesit o asistenta care i-a facut Ralucai xilina in ochiul stang dupa ce a intrebat-o ce are in ochi (Aschie de lemn. Lucrezi in tamplarie? Nu, am trecut pe langa un santier). A intrat la loc in UPU si s-a intors cam in 3 minute, dupa care a luat-o pe Raluca si eu am ramas afara.

Acolo, din ce mi-a povestit Raluca, au cautat-o cu un ac (corpii straini superficiali se scot cu un ac si se face xilina – anesteziant in ochi pentru orice manevra care implica atingerea ochiului).
Au vazut si ele ca deja iesise aschia, si facuse o mica inflamatie / conjunctivita acolo, asa ca Raluca o sa isi puna niste picaturi in urmatoarele 4 zile. Ne-a scris o reteta.

Am plecat de acolo fericite si am infruntat cu mult curaj ninsoarea si vantul de afara. Intre timp, mama a revenit cu telefoane si am tot vorbit pana si in masina de Chiajna. I-am multumit si colegei lu tata, care mi-a explicat ca e mandra ca m-am descurcat singura cu Raluca, si ca trebuie sa invat.
Eu in schimb ma gandeam la oboseala mea, la faptul ca mai aveam deva de facut si vroiam sa si invat pentru examenul de vineri, asta e, iar acum sunt atat de obosita incat abia ma ridic de pe scaun, si scrisul acestui post este un considerabil efort intelectual.
Dar corneea neafectata a Ralucai este mai importanta decat toate aceste lucruri.

Mama acasa m-a multumit ca am ajutat-o. Eu nu consider ca pe ea am ajutat-o. Pentru Raluca am facut asta, pentru ca she’s my sister si pentru ca nu vroiam sa ajunga ca in imaginile din cursul meu. Si sper ca intr-o zi si mama sa puna sanatatea celor in viata din familia ei deasupra sanatatii vecinilor, a celorlalti pacienti si a shoppingului pentru parastas. Speranta moare ultima.